Celebrarea a 400 de ani ai orașului Cimișlia

Celebrarea a 400 de ani ai orașului Cimișlia

Sâmbătă, 4 iulie curent, la Cimișlia a fost marcat jubileul de 400 de ani de la prima atestare documentară a acestui oraș.

În condițiile impuse de stare de urgență în care ne aflăm până la mijlocul acestei luni, manifestările organizate cu acest prilej au fost destul de modeste.
Bunăoară, în curtea Muzeului de Istorie, Etnografie și Artă din centrul raional s-au adunat câteva zeci de persoane la o ceremonie festivă.
Deschiderea evenimentului s-a produs prin sunetele buciumului rapsodului popular Leonid Nenescu și a melodiei „Lie-Cimișlie” în interpretarea Ansamblului folcloric „Legenda” de la Casa de cultură din localitate.
Prezentatorii Mădălina Zlati și Bogdan Aramă au povestit multe lucruri interesante despre orașul natal, au relatat despre Stema și Drapelul urbei.
Cu un amplu discurs a venit în fața celor prezenți primarul de Cimișlia, Sergiu Andronachi, care a făcut o trecere în revistă a căii parcurse de acest oraș până în timpul de față. Demnitarul a dat asigurări că „administrația publică locală va depune și în continuare eforturi majore să crească Cimișlia, să îmbunătățim calitatea vieții oamenilor de aici, care merită să trăiască într-un oraș amenajat, curat, cu locuri de muncă, cu copii acasă, cu bunici fericiți”.
În încheiere, edilul-șef i-a felicitat pe cimișlienii de acasă, pe cimișlienii de pretutindeni cu ocazia datei de 4 iulie ca zi a orașului, urându-le gânduri bune și speranță la mai bine.
A fost prezent la manifestare și președintele raionului, Mihail Olărescu, care a adresat calde felicitări tuturor locuitorilor orașului Cimișlia și i-a îndemnat să contribuie în continuare la dezvoltarea unor relații puternice de colaborare, care să permită să facă din această localitate o așezare modernă, în stil european.
Au urmat cuvântările de felicitare ale viceprimarilor acestei urbe, Olga Zlati și Sergiu Suhan, dar și ale foștilor conducători ai administrației publice locale de aici, Gheorghe Răileanu și Vasile Balica.
Mesaje de sărbătoare au rostit, de asemenea, cetățeanul de onoare al orașului Cimișlia, Valeriu Corlăteanu (campion al Europei la judo), Anastasia Balmuș, reprezentantă a Asociației Obștești „Societatea cultural-istorică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, Iulia Spânu, directoarea Bibliotecii orășenești „Mihai Eminescu”.
Pe parcursul lunii iunie, Primăria orașului Cimișlia a organizat și desfășurat mai multe concursuri, la ceremonia de sâmbăta trecută fiind anunțați și premiați învingătorii.
Astfel, cea mai bună poezie a fost scrisă de Gavril Coroian, căruia i s-a înmânat o diplomă și un premiu bănesc de 500 de lei. Locul doi a fost atribuit lui Cristian Antoci (diplomă și 300 de lei). Pe locul trei s-a situat Daniela Negru, care a primit diplomă și suma de 200 de lei.
Concursul de eseuri a fost câștigat de Anatol Guțu, care a beneficiat de diplomă și de un premiu de 500 de lei. Poziția secundă a revenit Sofiei Godoroja – diplomă și 300 de lei. Locul trei a fost acordat lui Damian Tomag, care a intrat în posesia diplomei și a sumei de 200 de lei.
Destul de consistente au fost premiile în cadrul concursului de fotografii. Spre exemplu, învingătorului acestuia, Ștefan Rusu, i s-a înmânat diploma de gradul respectiv și suma de 1500 de lei. Vitalie Carabulea, pentru locul doi, a obținut o diplomă și un premiu de 1000 de lei. Deținătorul locului trei, Alexei Scutari, a fost distins cu o diplomă și cu un premiu de 700 de lei.
De un premiu special a beneficiat Alexandru Ciobanu, care a realizat un filmuleț video consacrat jubileului orașului Cimișlia.
De asemenea, a fost premiată învingătoarea concursului cofetarilor – Tatiana Vîrlan de la Restaurantul „C, est la vie”, care a confecționat o imensă tortă având în prim plan cifrele 400.
În aceeași zi, admiratorii de frumos au putut viziona expoziția de lucrări plastice cu vederi ale orașului Cimișlia, care a fost vernisată la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă din localitate.
Pe rețelele de socializare, la postul local de televiziune a fost transmis un concert online cu formații folclorice de aici, au fost adresate numeroase mesaje de felicitare.
Facebook-ul a găzduit un minifilm la tema aniversării, un autobuz frumos pavoazat și având sloganul „Cimișlia – 400 ani” a circulat prin toate cele șase cartiere ale orașului, difuzând felicitarea din partea primarului și melodii ale artiștilor amatori.
Sărbătoarea s-a încheiat cu un foc de artificii.

Ion CIUMEICĂ

You May Have Missed