„Doamne, fă-mă mut, ca să nu ajung la Dachau!”

(Despre ororile din lagărele de concentrare naziste)

Începând cu 2019, Guvernul Republicii Moldova a declarat oficial ziua de 23 august Ziua comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare. În acest context, ex-premierul Maia Sandu declara, în august 2019, ca „data de 23 august 1939, când Hitler si Stalin au hotărât să împartă Europa în sfere de influență, a fost aleasă de deputații Parlamentului European pentru a aminti de crimele comise de cele doua tiranii, regimuri antiumane – fascist-nazist si comunist-stalinist, care au dus la pierzanie milioane de vieți omenești”.
După septembrie 1939, odată cu începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, lagărele de concentrare, înființate încă până la izbucnirea războiului, au devenit locuri în care milioane de oameni obișnuiți au devenit sclavi ca parte a efortului de război, fiind de multe ori înfometați, torturați și uciși. În timpul războiului au fost înființate noi lagăre de concentrare naziste pentru cetățenii „indezirabili” pe întregul continent.
Potrivit statisticilor furnizate de Ministerul german al Justiției, aproximativ 1.200 de lagăre și tabere de muncă au funcționat în țările ocupate de Germania hitleristă, în timp ce Jewish Virtual Library estimează că numărul lagărelor naziste a fost mai apropiat de 15.000 în toată Europa ocupată și că multe dintre aceste lagăre au funcționat pentru o perioadă limitată de timp înainte de a fi închise. Lagăre au fost create în apropierea așezărilor umane dens populate, fiind concentrate adesea în zonele cu comunități mari de evrei, polonezi, comuniști sau romi.
Din moment ce milioane de evrei trăiau în Polonia interbelică, cele mai multe lagăre au fost amplasate în zona Guvernământului General din Polonia ocupată, din motive logistice. Apropierea geografică a permis naziștilor, de asemenea, să-i deporteze rapid pe evreii germani de pe teritoriul Germaniei. Cele mai mari două grupuri de prizonieri internați în lagăre, numărând ambele câteva milioane, au fost evreii polonezi și prizonierii de război sovietici care au fost deținuți fără a fi judecați.
Au fost deținuți, de asemenea, numeroși romi, polonezi, sârbi, prizonieri politici, homosexuali, persoane cu dizabilități, adepți ai cultului religios Martorii lui Iehova, membri ai clerului catolic, intelectuali est-europeni și alții (inclusiv criminali de drept comun, așa cum au declarat naziștii). În plus, un număr mic de aviatori din trupele aliaților au fost trimiși în lagăre de concentrare sub acuzația de spionaj. Prizonierii de război occidentali aliați, care erau evrei sau care erau suspectați de naziști că sunt evrei, au fost trimiși de obicei în lagărele obișnuite de prizonieri; cu toate acestea, puțini dintre acești prizonieri au fost trimiși în lagăre de concentrare din cauza politicilor antisemite. În cele mai multe lagăre, prizonierii erau obligați să poarte semne distinctive colorate pe uniforme, în funcție de clasificarea lor: triunghiuri roșii pentru comuniști și alți prizonieri politici, triunghiuri verzi pentru criminali de drept comun, triunghiuri roz pentru bărbații homosexuali, triunghiuri violet pentru „martorii lui Iehova”, triunghiuri negre pentru persoanele neadaptate social și pentru persoanele cu aversiune față de muncă, triunghiuri galbene pentru evrei și, mai târziu, triunghiuri maro pentru romi.
… Sincer să fiu, timp îndelungat nu mă încumetam să scriu despre aceste groaznice întâmplări din cel de-al doilea război mondial, îmi vine greu și acum să descriu mărturisirile fostului deținut al lagărelor de concentrare Auschwitz și Dachau, Ion Focșa, din Enichioi, Cantemir, cu nr.05.658.292 (acest număr indică circa 5,7 mln. de deținuți!). Dachau a fost primul lagăr de concentrare înființat de coaliția fascista, formata din Partidul Muncitoresc Național–Socialist German (Partidul Nazist)) și Partidul German de Centru (dizolvat pe 6 iulie 1933). Heinrich Himmler, având funcția de șef al Poliției din München, a descris acest lagăr ca „primul lagăr de concentrare pentru prizonieri politici”.
Dachau a servit ca prototip și model pentru alte lagăre de concentrare naziste. Aproape fiecare comunitate din Germania a avut membri care au fost deținuți acolo. Ziarele au raportat în mod continuu despre „mutarea inamicilor Reich-ului în lagărele de concentrare”, informând populația țării cu privire la existența și prezența lor.
Au fost lansate slogane de avertizare încă din 1935: „Doamne, fă-mă mut, ca să nu ajung la Dachau”. Incredibil, dar adevărat: din 1933 și până în 1945, prin iadul Dachaului au trecut mai mult de 280 de mii de deținuți din diferite țări, circa 70 de mii dintre care, conform statisticii oficiale, găsindu-și acolo moartea. Asta – fără persoanele neînregistrate, or prizonierii sovietici nici nu erau luați în evidență, majoritatea lor fiind sortiți, din start, la nimicire. Este cunoscut faptul că, dat fiind numărul enorm de mare al prizonierilor sovietici, încă în noiembrie 1941, șeful Gestapo–ului german a ordonat să nu se mai cheltuiască cu ei gloanțele, dar nici să nu le fie acordat ajutor medical, nemaivorbind de hrană…
(Va urma)

Ion DOMENCO