Agenții economici de la Căușeni, scutiți de achitarea taxelor locale

Agenții economici de la Căușeni, scutiți de achitarea taxelor locale

Persoanele care practică antreprenoriatul în orașul Căușeni și care și-au sistat activitatea în perioada pandemiei de COVID-19 nu vor achita taxele locale cât și-au ținut încuiate ușile. O decizie în acest sens a fost adoptată la ședința Consiliului orășenesc, care și-a ținut lucrările vinerea trecută.

După cum relatează postul de televiziune Studio-l, propunerea de a-i scuti de aceste taxe pe agenții economici din localitate a venit din partea consilierei Tatiana Dragulea. Aceasta a afirmat că bugetul local pentru anul de față, buget care este cel mai mare din toată istoria orașului Căușeni, nu va sărăci prea mult dacă agenții economici vor fi scutiți de achitarea acestor plăți.
Totuși, deficitul care urmează a fi creat în buget în urma acestei decizii se ridică la circa 400 de mii de lei, bani care urmează a fi acoperiți ulterior din alte articole.
La ședință s-a menționat că de achitarea unor taxe locale vor fi eliberați numai acei antreprenori din orașul Căușeni care nu au activat în perioada de criză pandemică din această primăvară, consilierii specificând că oamenii de afaceri pe care se bazează economia urbei ar trebui susținuți.
Astfel, circa 350 de agenți economici au fost scutiți, pe perioada de aproximativ două luni, de taxele care urmau a fi achitate la primărie.
Anatolie Donțu, primarul orașului Căușeni, susține că aceasta este o decizie bună, iar în situații complicate agenții economici din localitate trebuie să fie ajutați.

Ion CIUMEICĂ

You May Have Missed