Social

„Grenadele” mătușii Ileana

4 Mins read

Tăvălugul aducător de moarte al războiului trecuse de aproape două decenii, dar urmele acelui măcel mai dădeau de știre locuitorilor satelor pe unde avuseră loc lupte grele și înverșunate. Într-o zi, țineam calea cu fratele Vasile spre Valea Țăncii și, cum urcam dealul, am observat o groapă adâncă. Curios, eu am dat să cobor încolo, fratele însă îmi interzise, zicând că acolo pot fi schije de la o bombă, pe care o aruncase un avion încă în vara lui 1941. Am cules, totuși, câteva schije, așchii de metal, le-am dosit sub un ciurlan, aducându-le seara acasă. Mama, aflând despre asta, ne ocărî, mai apoi povestindu-ne despre acel avion, care a aruncat tocmai trei bombe asupra satului, deoarece, din neștiință (mai degrabă, din prostie, din ignoranță), un sătean, văzând aparatul de zbor, a îndreptat arma de vânătoare spre el… Ce-i drept, nu a avut de suferit nimeni, doar că a fost incendiată, distrusă o casă.
Ulterior, am mai dat de urme ale războiului atunci, când am găsit câteva tuburi de cartuș și schije de grenade în lutăria satului. Dar cel mai mult ne-a impresionat vestea că în harmanul (lotul de lângă casă – n. n.) mătușii Ileana Ostaș, bărbatul căreia a căzut în lupte în primăvara lui 1945, în Germania de Vest, se ascunde… o mulțime de grenade și alt armament, îngropate de militarii germani în vara anului 1944, când se retrăgeau în grabă spre Prut. Era în vara lui 1962, când mătușa se duse la „selsovet” (primăria satului – n. n.) și-i declară președintelui franc: „Măi Sofronie, la mine în harman, sub salcâmul cel bătrân, este o groapă plină cu grenade!”. Acesta o ascultă, se ridică și-i zise cu toată seriozitatea: „Ileană, tu nu șugui, dacă e adevărat, mâine dimineață eu sun la Leova, la raion, să vină specialiștii să facă ceva cu ele. Deci, ai sau nu în harman grenade?”.
Auzind una ca asta, mătușa se ridică de pe scaun și ieși, fără a mai scoate un cuvințel. Dar satu-i sat, a doua zi toți o întrebau despre „arsenal”. Mătușa, iritată, trecu iar pe la „selsovet” și-i repetă lui Sofronie că, da, de bună seamă, acolo, în groapa de sub salcâm, sunt o mulțime de grenade. Acesta îi dădu crezare, invită urgent un grup de geniști, care se și puseră pe treabă: au împrejmuit sectorul, nepermițând nici unei ființe să treacă peste linia de demarcație. Noi ne-am cățărat în agudul nostru, pe cea mai înaltă creangă, de unde se vedea ca în palmă casa și harmanul mătușii Ileana. Soldații, ca furnicile, săpau ba ici, ba colo, unde le indica stăpâna, încât, la un moment,dat, un moldovean îi zise, zâmbind: „Mătușă, matale nu cumva ne-ai chemat să-ți săpăm harmanul?”…
Am așteptat noi așa câteva ore, până când, mai verificând o dată zona, superiorul dădu comanda să fie detonat materialul exploziv coborât în groapa săpată la rădăcina salcâmului bătrân. În următoarele secunde a urmat o explozie asurzitoare, care ne-a speriat de mama focului. După ce se împrăștie fumul, geniștii au constatat că informația mătușii nu s-a confirmat pe deplin, alarma a fost una falsă, acolo o fi fost doar câteva cartușe, care nu prezentau nici un pericol, fiind la mare adâncime.
Ehehei, d-apoi ce gălăgie, ce scandal a mai fost după asta! Mătușa Ileana a fost chemată în repetate rânduri la comisariatul militar, la securitatea din Leova, pentru a da seama pentru informații false, cu „vădit caracter subversiv” etc. Doar faptul că soțul dumneaei, Haralambie Ostaș, căzuse pe front a salvat-o de amenzi usturătoare…
Ulterior, se destăinuiește unei cumetre că atunci când, după război, își mai trăgea piciorul prin satul de baștină, Lărguța, și-i ieșeau în cale „haiduci de-ai lui Vicol”, ea, pentru a băga frica în ei, le spunea că a pus în torbă o grenadă din cele multe câte are acasă, îngropate în grădină… Evident, hoții de noapte nici nu se încumetau să mai tragă cu ochiul prin curtea și ocoalele mătușii…
Dar încă mult timp după acea întâmplare, satul își amintea despre „aventura” mătușii, căreia după aceea i s-a dat porecla „Ileana cu grenada”…
Șamalienii mai țin minte și o altă întâmplare cu mătușa Ileana: cică, înainte de a fi mobilizat la război, moș Haralambie, soțul Ilenei, a hotărât să îngroape în pământ o balercă cu vin bun, proaspăt tras la teasc (prin septembrie 1945); mă rog, trăgea nădejde omul că se va întoarce peste câteva luni acasă, teafăr și nevătămat și de ce să nu guste din vinul cel bun? Dar zilele, lunile treceau, iată că, în ziua de Ajun, nevasta sapă pământul înghețat să vadă cum e vinul. Când colo, ce să vadă? Cercurile balercuței cu vin nefermentat până la capăt plesniseră, vinul se scurse în pământ. Derutată, îl rugă pe un vecin care „știa carte” să-i scrie o scrisoare soțului, pentru a-i înșirui toată povestea. Îl invită și îi spuse că, dacă face trebușoara asta, îi dă o sticlă de vin bun, drept recompensă. Zis și făcut: mătușa dictează, „scribul” scrie: „Apoi, Haralambie, află că ce ai pus tu în pământ s-o umflat și o crăpat!”. „Scribul” se oprește din scris, ridică uimit ochii, privind-o cu nedumerire, la care mătușa îi zice supărată: „Măi tu, eu îți plătesc, tu scrie ce-ți spun eu și gata, e treaba mea ce am eu de zis bărbatului meu!”.

Ion DOMENCO

 
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele noutăți!