Mesajul președintelui raionului Cimișlia, Mihail Olărescu, președinte al Comisiei pentru Situații Excepționale

Mesajul președintelui raionului Cimișlia, Mihail Olărescu, președinte al Comisiei pentru Situații Excepționale

S-a desfășurat o nouă ședință a Comisiei pentru Situații Excepționale din raionul Cimișlia, la sfârșitul căreia a fost emisă decizia nr. 8 din 14 aprilie 2020. Doresc să vă informez despre deciziile adoptate, ținând cont de situația în acest moment și de sărbătorile divine care se apropie.

Am hotărât să luăm act de toate prevederile Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale și, totodată, să facem careva autorizări în domeniul comerțului ambulant pentru producătorii autohtoni de produse agricole (semințe, răsad, pomi, puieți, arbuști), animale vii (pui, rațe, miei, ieduți, iepuri), produse agroalimentare și pentru agenții economici cu utilaj special din domeniul produselor agroalimentare și de panificație pe perioada 15-18 aprilie și pe perioada 23-25 aprilie, anul curent, cu asigurarea obligatorie a respectării normelor pentru reducerea răspândirii infecției COVID-19.
Autorizația de amplasare și cerințele de organizare vor fi stabilite de către autoritățile publice locale de nivelul unu și de către Agenția Națională de Sănătate Publică.
Vreau să explic aceste două puncte. S-a constatat că mulți producători autohtoni au intrat într-o criză și nu au cum să comercializeze produsele agricole de care dispun, deoarece foarte puțină populație are acces la Internet, la alte rețele de socializare. Din această cauză nu poate să aibă loc vânzarea unor asemenea produse prin grupurile formate la nivel de primării, dar și la nivel de țară.
Totodată, luând în considerație că se formează o mare aglomerație la magazinele alimentare specializate și în legătură cu apropierea sărbătorilor divine, în special a Paștelui, pentru a evita unele riscuri de infecție anume în centrele comerciale amintite mai sus, s-a stabilit ca să asigurăm, în anumite perioade limitate, ca producătorii să-și poată vinde produsele.
Evident, rămâne în vigoare faptul că autoritățile publice din teritorii vor elibera autorizații pentru aceste locații, iar Agenția Națională de Sănătate Publică va autoriza persoanele eligibile. De asemenea, ne vom strădui ca să fluidizăm, împreună cu membrii comisiilor formate pe lângă primării din angajați ai sectoarelor de poliție și din voluntari, rândurile posibile care se vor forma, astfel încât să asigurăm o securitate și o respectare a normelor invocate de comisiile de specialitate.
Țin să menționez și un alt fapt. În urma consultărilor cu Guvernul (în acest sens ne-a parvenit o circulară specială) și în legătură cu situația precară a multor pături socialmente vulnerabile și a oamenilor în etate, Consiliul Raional Cimișlia și Comisia pentru Situații Excepționale au decis ca înaintea sărbătorilor de Paște în raion să fie distribuite, prin intermediul asistenților sociali și al lucrătorilor din primării, 2128 de colete în sumă de 256 mii de lei anume acestor categorii ale populației.
Procesul de repartizare a ajutoarelor materiale se va efectua în mod centralizat, în funcție de numărul de locuitori în fiecare primărie. Orașului Cimișlia, spre exemplu, îi vor reveni 543 de colete cu produse alimentare pentru a fi distribuite cetățenilor nevoiași.
În continuare, fiecare primărie, împreună cu membrii unei comisii special create cu această ocazie, de comun acord cu angajații Direcției de asistență socială și protecție a familiei din cadrul Consiliului Raional Cimișlia, va oferi cadourile populației respective.
Se propune ca aceste colete să fie sfințite de către preoții care activează în localitățile raionului nostru, astfel ca ele să ajungă la fiecare gospodărie defavorizată, pentru ca beneficiarii să marcheze apropiata sărbătoare divină.
Vreau să mai aduc la cunoștința populației din raionul Cimișlia că zilele 21- 24 aprilie au fost declarate zile de odihnă, iar ziua de 27 aprilie se consideră zi lucrătoare. În același timp, data de 8 iunie este anunțată zi de odihnă.
Vă mai informez că nu avem careva schimbări în ceea ce ține de numărul de bolnavi cu virusul de tip nou: toți suspecții din ultimele zile care au fost internați în spital și au fost testați au înregistrat rezultate negative la COVID-19.
La momentul actual, conform statisticii, rămânem cu cei trei bolnavi istorici, unii dintre care au fost recuperați și externați din spital, acum aflându-se izolați la domicilii pentru următoarele 14 zile.
Vă mai anunțăm că toți agenții economici care au fost autorizați să lucreze și toate punctele deschise vor continua să funcționeze. Sunt cerințe către administratorii acestora – să respecte și să ajute la fluidizarea rândurilor. Iar dacă aceste rânduri se formează, rugăm populația să țină distanța socială—minimum un metru. Și vă rugăm, purtați măști.
În fiecare magazin alimentar ori în alte obiecte comerciale vizitate de Dumneavoastră puteți intra doar purtând mască. Evident, este de dorit să fiți și cu mănuși. Dacă nu le aveți, vă dezinfectați mâinile la intrările în unitățile comerciale respective, care sunt obligate să vă pună la dispoziție aceste preparate.
Facem o adresare către angajații de la poște, de la bănci: vă rugăm frumos să antrenați administratorii, șefii serviciilor de pază ca aceste rânduri de clienți, populația în ansamblu să fie informată despre necesitatea de a respecta distanța socială.
Doresc să vă mai informez că Spitalul este asigurat de către Consiliul raional cu toate cele necesare. De asemenea, Ministerul de profil, prin Compania Națională de Asigurări în Medicină, a livrat echipamente instituției noastre medicale. De asemenea, am decis să completăm cu cele necesare stocurile Spitalului raional și ale centrelor de sănătate, iar serviciile desconcentrate antrenate în deservirea populației să fie dotate cu echipamentele necesare în lupta cu virusul de tip nou.
Un alt moment asupra căruia vreau să mă opresc: pacienții care vor prezenta o formă gravă de COVID-19 vor continua să fie internați în spital, iar cei cu forme ușoare ale acestei maladii vor fi tratați de către medicii de familie.
În legătură cu această chestiune adresez o rugăminte către populație – nu întreprindeți măsuri de lecuire de sine stătător și nu procurați din farmacii produsele care sunt acolo și care-s strict interzise în caz de asemenea simptome. Din păcate, există foarte multe preparate pe care nu le recomandă Organizația Mondială a Sănătății, deoarece ele, intrând în contact cu acest virus, poate să ducă la consecințe extrem de grave.
Nu pot să nu fac un apel către toți cei implicați în campania de combatere a COVID-19, începând de la lucrătorii medicali, polițiști, pompieri, salvatori, membri ai comisiilor pentru situații excepționale de ambele niveluri și terminând cu poștașii: “Vă mulțumim din tot sufletul! Suntem recunoscători tuturor celor care, în momentele acestea dificile, deservesc populația, în pofida faptului că sunt supuși imediat riscului din prima linie”.
Destul de multă lume este foarte receptivă și deja o serie de agenți economici au donat administrației locale și, evident, medicilor echipamentele necesare. Ne bucurăm că mai sunt și alți doritori de a face acest lucru.
Consiliul raional a inițiat o campanie de acumulare a fondurilor cu genericul “Donează pentru medicul tău” și a deschis două conturi bancare. Pe site-ul nostru și pe pagina de Facebook puteți găsi rechizitele bancare respective. Rugăm toți cetățenii, inclusiv pe cei din diaspora, să ne ajute la colectarea banilor necesari pentru lucrătorii medicali din raionul Cimișlia.

În încheiere, dragi cititori, Vă felicit cu ocazia sărbătorii de Paște, dorindu-Vă multă-multă sănătate, prosperitate, voie bună.
Dumnezeu să ne aducă în case lumină, pace, împăcare și să ne ajute în toate!

You May Have Missed