Concurs de fotografii

Concurs de fotografii

Proiectul ”50/50: Drepruri egale, responsabilități egale” își propune realizarea în trei dintre cele mai mari după numărul de populație localități ale raionului Cimișlia (orașul cu aceeași denumire, satele Gura Galbenei și Selemet) a unui șir de activități de comunicare în vederea schimbării comportamentului și atitudinilor privind rolul activ al bărbaților în treburile casnice și cele familiale și a aduce acest subiect pe agenda cotidiană a autorităților publice locale, a specialiștilor sectoriali pentru a-și uni eforturile la atingerea scopului stabilit și a spori capacitățile profesionale ale acestora.

Este important și faptul că unul din obiectivele proiectului este formarea unei atitudini pozitive a actualilor și viitorilor părinți, în special a taților, în procesul de dezvoltare și îngrijire a copiilor prin educarea informată a lor.
Printre multiplele activități care se preconizează a fi realizate în perioada indicată mai sus se numără și organizarea expoziției mobile de fotografii cu genericul “Dragosta și armonia în familie fac părinții și copiii fericiți”.
Prin intermediul ei, Asociația Obștească “Pro Cimișlia” preconizează promovarea bunelor practici care să motiveze, în primul rând tații, dar și mamele, alți membri ai familiei să se familiarizeze cu experiența pozitivă de oganizare și desfășurarea a treburilor gospodărești, de creștere și educare a generației tinere și s-o utilizeze în activitățile familiale de zi cu zi.
În acest scop, invităm părinții și alți membri ai familiilor din orașul Cimișlia, din satele Gura Galbenei și Selemet să participe la un concurs public al celor mai reușite fotografii care promovează rolul activ al bărbaților, împreună cu femeile și alți membrii ai familiilor, în treburile casnice și în procesul de îngrijire a copiilor.
Imaginile vor cuprinde cele mai diverse aspecte din viața conjugală și pot fi realizate atât cu aparatele de fotografiat, cât și cu telefoanele mobile (de dorit să fie performante), cu planșetele.
Preferință se va acorda fotografiilor care vor reflecta implicarea plenară a taților în toate activitățile de îngrijire, creștere și educare a copiilor, începând de la înfășarea, alimentarea și îmbăirea sugacilor, continuând cu organizarea jocurilor pentru feciori ți fiice, cu acodarea de ajutor la pregătirea temelor pentru acasă și terminând cu atingerea de către ei a vârstei majoratului.
De asemenea, ar fi de dorit ca fotografiile să oglindească diverse aspecte ale participării soților la mulțimea lucrărilor de pe lângă casă: pregătirea bucatelor, spălatul rufelor și a veselei, îngrigirea florilor de cameră și a celor din curte, cultivarea altor plante, creșterea animalelor și păsărilor, facerea curățeniei etc.
Cadrele făcute de Dumneavoastră, însoțite de datele de contact (numele, prenumele, localitatea, nr. de telefon) și de scurte texte despre subiectele fotografiate (maximum trei propoziții) vor fi expediate, începând de astăzi și până la 26 martie 2020 inclusiv, pe adresa electronică: [email protected]
Autorii celor mai reușite imagini vor fi premiați, iar cele mai bune 12 fotografii vor fi selectate pentru constituirea expoziției mobile anunțate.
Aceasta va fi compusă, în baza cadrelor alese, din fotografii realizate de către organizatorii concursului în variantă color, în formatele A3 și A4, și va fi vernisată în cele mai importante instituții publice din orașul Cimișlia, din așezările rurale Gura Galbenei și Selemet (câte trei luni de zile în fiecare) în vederea promovării mesajului Proiectului “50/50: Dreptui egale, responsabilități egale”.
Se așteaptă ca până la sfârșitul anului de față expoziția mobilă foto cu genericul “Dragostea și armonia în familie fac părinții și copiii fericiți” să fie vizitată de cel puțin 3000 de oameni.
Acest material este realizat de către Asociația Obștească “Pro Cimișlia” cu suportul Fundației Est-Europene din resursele financiare acordate de Fundația OAK.
Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Fundației OAK.

You May Have Missed