Social

Putem avea parte de multe bucurii ducând un mod de viață sănătos

1 Mins read

Este cunoscut faptul că sănătatea este comoara cea mai de preț a omului, o necesitate stringentă pentru o viață confortabilă și fericită. Cu regret, nu toți oamenii știu cum trebuie să-și păstreze sănătatea.

O populație sănătoasă este condiția necesară pentru un capital modern productiv și, prin urmare, pentru dezvoltarea social-economică a țării. Stilul de viață dezordonat, mesele mult supraîncărcate de alimente la sărbători ne pot face să suferim de alte afecțiuni. De aceea, e foarte important să avem un program stabil atunci când luăm masa, dar și ce fel de alimente procurăm din magazine, în ce cantitate și cum le consumăm.
Biblioteca Publică Raională Cantemir, în parteneriat cu Centrul de Sănătate Cantemir, oferă locuitorilor orașului Serviciul modern de bibliotecă: „Sănătate. Modul de viață sănătos”. Scopul acestei acțiuni este crearea oportunităților pentru cantemireni de a-și prelungi viața activă – prin dezvoltarea competențelor de monitorizare atentă a stării de sănătate și prin valorificarea tratamentelor naturiste.
În cadrul serviciului, medicii Aurel Babilev, Dumitru Vrabie și Eugen Surdu au realizat un șir de activități cu diverse tematici: prevenția cancerului; pentru o alimentație sănătoasă; calitatea apei potabile; măsurile de prevenire și control al infecției respiratorii virale acute și al gripei; diabetul zaharat, complicațiile provocate de această maladie ș.a.
În cadrul acestor lecții, au beneficiat de consultații mai bine de 70 de persoane, care au fost instruite, îndemnate să fie adepți activi și să promoveze un mod de viață sănătos.
Elena TUTUNARU,
bibliotecară, Biblioteca Publică Raională Cantemir

 
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele noutăți!