Activități ale conducerii raionului Cimișlia

Deschiderea Festivalului „Mărțișor–2020”
Pe 1 martie curent, la Cimișlia a avut loc deschiderea Festivalului muzical–artistic „Mărțișor 2020”, desfășurat în fiecare an la început de primăvară, fiind cel mai longeviv eveniment din domeniul culturii.
Manifestarea este organizată de către Secția cultură, tineret și sport a Consiliului raional.
La inaugurarea festivalului au participat președintele raionului Cimișlia, Mihail Olărescu, primarul orașului, Sergiu Andronachi, care le-au urat tuturor o primăvară frumoasă și noi speranțe.
De asemenea, conducătorii autorităților publice locale de nivelurile unu și doi au felicitat femeile cu prilejul zilelor de 1 Martie și 8 Martie.
În cadrul spectacolului au evoluat: Orchestra de Muzică Populară „Rapsozii” din centrul raional; Ansamblul de Dansuri Populare „La Izvor” din aceeași localitate; Formația Folclorică „Ilincuța” din satul Batâr; Formația Folclorică „Legenda” din orașul Cimișlia; Formația Folclorică „Cimișarii” din aceeași urbe; tinerele talente de la Instituția Publică „Centrul Raional de Creație a Copiilor și Adolescenților”; Ansamblul de Dans „Tip-Top” de la Școala de Arte.

Expoziție de mărțișoare, vernisată la muzeu
De o inițiativă prețioasă a dat dovadă administrația Instituției Publice „Centrul Raional de Creație a Copiilor și Adolescenților”, care, în după-amiaza zilei de 2 martie curent, a vernisat, în galeria de tablouri a Muzeului de Istorie, Etnografie și Artă din orașul Cimișlia, o impresionantă expoziție de mărțișoare.
După cum a comunicat directoarea acestei instituții, Rodica Matei, lucrările au fost confecționate de către copiii care frecventează cercurile de meșteșuguri populare ce funcționează la sediul central, dar și în filialele Centrului deschise în diferite localități ale raionului Cimișlia.
La eveniment au participat micii meșteri populari, îndrumătorii lor, admiratorii de frumos, printre ei numărându-se președintele raionului Cimișlia, Mihai Olărescu, și vicepreședinta acestei unități teritorial-administrative pentru probleme sociale, Polina Jucovscaia.
Demnitarii au dat o înaltă apreciere lucrărilor confecționate de către elevi și persoanele cu nevoi speciale, au lăudat fantezia de care aceștia au dat dovadă, au înmânat diplome conducătorilor de cercuri.
Expoziția de mărțișoare de la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă din orașul Cimișlia poate fi vizitată de toți doritorii timp de mai multe zile.

Comemorarea combatanților căzuți în războiul de la Nistru
Cu ocazia împlinirii a 28 de ani de la începutul războiului de pe malurile bătrânului Nistru, în data de 2 martie curent, la Cimişlia a avut loc comemorarea eroilor căzuţi în luptele pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova.
La eveniment a participat administrația raionului Cimișlia în frunte cu președintele acestuia, Mihai Olărescu, dar și reprezentanți ai autorităților publice locale de nivelul întâi, colaboratori ai Inspectoratului de Poliție Cimișlia, participanți la războiul de la Nistru, consilieri raionali, elevi, profesori etc.
Ceremonia a început cu un serviciu divin oficiat de către un sobor de preoţi întru pomenirea celor care s-au jertfit pe altarul Patriei.
În mesajul adresat veteranilor și rudelor eroilor decedați pe câmpul de luptă, președintele raionului, Mihai Olărescu, a menționat că ziua de 2 martie are o semnificație deosebită, marcând momentul în care întreaga societate s-a mobilizat pentru a apăra integritatea și independența țării.
În cadrul evenimentului s-au oferit ajutoare materiale, s-au înmânat diplome de onoare și insigne celor care au avut de suferit de pe urma acelor tragice evenimente.
La războiul de la Nistru au participat 380 de locuitori ai raionului Cimişlia, inclusiv 110 polițiști, 160 de supuși militari, 60 de specialişti medicali și 38 de ostași ai Armatei Naționale în curs de formare. Zece dintre ei nu s-au mai întors de pe câmpul de luptă, alte câteva zeci murind după terminarea conflictului armat.
La final, cei prezenți au cinstit printr-un moment de reculegere memoria eroilor, iar în semn de recunoștință pentru sacrificiul și jertfirea lor, au depus flori la placa memorială pe care sunt înscrise numele celor care nu s-au mai întors de pe câmpul de luptă.
Octavian POPESCU