CantemirCulturalEducație

Dragule, scumpule sat, nicicând nu vei fi uitat…

8 Mins read

La solicitarea colegilor din rețeaua noastră, a bibliotecarilor din localitățile raionului Cantemir, în incinta Bibliotecii publice din oraș, a avut loc lansarea a două cărți ale publicistului Ion Domenco: „Eroi au fost, eroi mai sunt…”, un pios omagiu adus tuturor eroilor români (despre Cimitirul de Onoare al Eroilor Români de la Țiganca și tragicul accident aviatic din pădurea de la Haragâș – n.n.) și proaspăta apariție editorială – veritabila monografie a satului Șamalia, cu titlul „Fereastra Sufletului”. Evenimentul a fost moderat de către bibliotecara Natalia Lungu și de subsemnata.
Noua carte a publicistului Ion Domenco din Cantemir, cu semnificativul titlu „Fereastra sufletului” (Chișinău, Notograf Prim, 2019),este o adevărată capodoperă despre leagănul copilăriei, drag și scump fiecăruia dintre noi. Personal, am citit cu nerăbdare (dar și mare plăcere, desigur!) toate acele povestioare, întâmplări din satul Șamalia, Cantemir. Istorioare despre sătenii plini de înțelepciune, întâmplări de la vatra copilăriei autorului, plăcute aduceri aminte despre anii de studenție etc.
Trebuie să recunosc că în unele din aceste povestiri m-am regăsit și eu, doar am crescut și eu la țară, la câțiva kilometri de râul Prut (satul meu natal e Antonești, raionul Cantemir), sunt doar și eu fiică de țăran. Să știți că avem multe asemănări, care ne apropie și mai mult și „aprind” și în mine dorința de a nu da uitării irepetabilele pagini ale copilăriei…

Acea dulce perioadă…
Când arunc o privire spre vatra străbună, citim în carte, retrăiesc acea dulce perioadă a vieții mele, îmi văd, ca într-o oglindă perfecta, copilăria; alerg, aievea, pe ulițele satului, prin văi și pe dealuri, prin dumbrăvi răcoroase, prin câmpii, șesuri cu izvoare săltărețe, cu iarbă valuri-valuri; mă văd, cu frații și sora,verișorii și verișoarele mele, cu prietenii – prin viile și livezile satului, la pârău, la iaz, pe cărările colbuite, pe unde mai zăbovește și acum copilăria mea – zveltă și neastâmpărată. Îmi văd – din nou, pentru a câta oară! – părinții dragi: mama, care nu mai are odihnă câtu-i ziulica de mare, alături de tata, revenit – obosit și el! – cu mâinile „arse de soare,/bătute de vânt”, sfătuind pe prispa casei.
Și chiar dacă, precum aflăm din carte, Ion Domenco n-a avut, din păcate, norocul de a-și vedea în viață nici un bunel, care, blajin și sfătos, i-ar fi spus și lui, în serile lungi de iarnă, povești despre Păcală și Tândală, zmei și balauri fioroși, cu Ilene Cosânzene și Feți–Frumoși, care i-ar fi îndulcit somnul, i-ar fi vegheat noapte de noapte visurile, el își imaginează cu mare precizie aceste lucruri, elogiind amintirile din copilărie. Mai mult, el poartă în suflet pe tot parcursul vieții gândul frumos despre înaintași. Îl vedem pe stâncile seculare din munții Carpați, care au ținut piept atâtor vremuri de restriște, apoi își revede satul drag, Șamalia, mândru, în zilele de odihnă și de sărbători, când flăcăii și fetele organizau Hora mare, în restul zilelor sătenii muncind, cu tragere de inimă, prin jurul casei sau pe câmp. I-a surprins de multe ori, cu ochiu-i curios și vigilent – cum merg la câmp să cosească, să prășească, sau la clacă, să ridice o casă, s-o îngrijească, ca să fie „curată ca un ou”, să fie, într-un cuvânt, Oameni în sensul bun al cuvântului.
Aceste momente, sincere, inocente, au fost evidențiate în luările de cuvânt ale Tatianei Baranov, specialistă principală în Serviciul cultură și turism, ale bibliotecarelor Zinaida Surdu, Elena Obreja, Angela Macovețchi, Liuba Botezatu, Iulia Hosman, Maria Caraman, ale altor vorbitori, care au spus: cartea se ridică la nivelul unei monografii de o valoare incontestabilă. Din carte aflăm despre tradițiile, datinile din Șamalia, obiceiurile și în ansamblu modul de viață al sătenilor, oameni cuminți, cu credință creștină, cu frică de Dumnezeu. Aici vei găsi folclor și poezie, proverbe și zicători, vorba mucalită a băștinașilor.
Nu voi exagera nici câtuși de puțin afirmând că baștina îi este dragă lui Ion Domenco până la lacrimi și, vorba poetului, „pân–la stele și pân–dincolo de ele ”. Lui îi sunt scumpi anii petrecuți acasă, acolo, unde totul i-a fost drag, unde a dorit mult să citească, să afle cât mai multe despre viață, cu bucuriile și necazurile ei, unde a ascultat basme și vorbe cu tâlc, bocete și tânguiri, a cunoscut întâmplări amuzante. Iată-l pe moș Ion Ostaș, cele care a ridicat cu soția sa zece bravi flăcăi, cu umorul lui ce-ți trezește zâmbetul, pe care, se pare, îl poate depăși doar mătușa Ileana: rămasă văduvă de război, harnică și curajoasă, ea înfruntă orice obstacol; iată-o pe mama Cleopatra, cu o inimă mare, blândă la suflet ca pâinea cea caldă, la fel ca și mama Tudora, „moașa satului”; surorile Chilina și Tudora (mătușele autorului – n.n.), care au păstrat cu sfințenie prin ani în suflet credința creștină; „nepriceputul” dogar, Ion Boiștean, care se arată indignat de „șefu”, unul venit de pe aiurea, „atotștiutor”, care nu dorește să însușească graiul băștinașilor; pe părinții săi dragi – Lucheria și Toader Domenco, care și-au învățat copiii să fie corecți, omenoși cu cei din jur, cu credință și frică de Dumnezeu, să nu dea uitării trecutul, să studieze limba mamei, limba noastră cea română, or, așa-numita limbă moldovenească e un fals; dascălul satului, moș Petrea; moșul Chirilă, găgăuzul; amintirile dureroase despre război, represiunile staliniste, întâmplările tragice din viața satului, care au lăsat o amprentă adâncă în sufletul de copil al autorului.

Timpul schimbă multe
Profunde, impresionante, cu o semnificație aparte sunt amintirile despre adolescență, anii frumoși, petrecuți la Școala Pedagogică din Cahul, apoi – la Universitatea din Chișinău etc. În scurgerea lui năvalnică, timpul schimbă multe: pe an ce trece, streașina casei părintești e parcă mai joasă, părul mamei e alb ca neaua, mersul semeț și falnic al tatălui acum e „dirijat” de o cârjă, care adesea se rătăcește prin iarba deasă de pe cărăruia cunoscută, nucul de la poartă, mai ieri rotat, de-un verde mustos, are tot mai multe crengi uscate…
Oricum, oricât de multe s-ar schimba, casa e aceeași, dorul de ea nu trece: „Satul meu, vatră aleasă,/Cât de bine e acasă…”. Acolo, acasă, totul e altfel, nu știu cum: pâinea – mai gustoasă, apa de izvor – mai cristalină, cerul – mai senin și însăși viața – mai frumoasă. Fiindcă acolo e baștina străbună, vatra bunicilor și a părinților, deci, e locul cel mai drag din lume, fiindcă, spune Ion Domenco, acolo este „oricând un loc cu îngerii aproape/Și o fereastră cu lumina florilor de tei,/La care cineva mereu ne-așteaptă!”: cineva se gândește la tine, te petrece (barem imaginar!) la drum. Iar atunci când ești departe, dorul de tot ce ți-a fost și-ți este drag, de cei rămași la baștină e și mai aprig, te arde ca focul; îți încălzește sufletul, îți alină tristețea, îți umezește ochii. Cât de frumos spune Ion Domenco în versurile sale: „Mi-e dor de-o nouă dimineață,/Mi-e dor de tot ce-mi este drag!”.
Prezente la eveniment, colegele de serviciu ale autorului – Ludmila Țurcanu și Victoria Balan – au menționat dăruirea de sine cu care a muncit acesta la cărțile sale, dragostea pe care a purtat-o și o mai poartă pentru baștina străbună, pentru oamenii satului drag, care poate servi exemplu demn de urmat și de generația tânără. Este un publicist talentat, împătimit de cuvântul scris, lectura cărții oferind posibilitatea de a descoperi sufletul larg al autorului.
Pentru mine, a spus Victoria Balan, „Fereastra Sufletului” constituie un prilej de dublă semnificație, or, sunt săteanca dumnealui. Iar Virginia Boncev, distins om de cultură din raion, a subliniat: „Frumusețea mesajelor care se conțin în cărțile lui Ion Domenco decurg din dragostea dumnealui pentru oameni, din dorința-i de a face bine, a încuraja și înaripa orice începător… Se referă enunțul dat și la scumpii lui săteni, pe care-i stimează și iubește nespus de mult. E și firesc, or, satul de baștină, mic sau mare, pe mal de râu sau de lac, la margine de pădure sau cufundat între văi și dealuri, a fost, este și va fi al tău. Așa cum e, ești dator să-l iubești, să nu dai uitării bucata de pământ unde ai venit pe lume, ai rostit cuvântul „Mamă”, te-ai jucat cu băieții și fetele în bătătură, ai mers la școală, ai visat și te-ai îndrăgostit pentru prima oară, de aici ți-ai luat zborul în lumea largă”.
În același context, s-au înscris de minune poeziile autorului Cuvântul, Balada din Bugeac, Mi-i dor de-a mea copilărie -, recitate cu mult har și dăruire de Beatrice Colot, Alina Bejenaru și Ana-Maria Macovețchi, eleve la Liceul „Dimitrie Cantemir”.

Locul unde îți sunt rădăcinile
„Veșnicia s-a născut la sat”, scria Lucian Blaga. Oricine ai ajunge în astă lume, ai datoria de a nu uita locul unde-ți sunt rădăcinile. Oricine ai fi în viață, toate au pornit de la satul natal, de la părinți, școala natală, de la locul cel mai drag pe lume. În acest sens, „Fereastra sufletului” conține multe lecții care se cer însușite. Cartea este bine structurată – după prefață, urmează monografia despre satul Șamalia, un capitol cu „Dulci aduceri aminte din copilărie” (povestiri culese, de-a lungul anilor, de la oamenii din sat, una mai amuzantă, mai frumoasă ca alta, dar toate – sincere, reale, pline de înțelesuri, tâlc și înțelepciune), însoțite de poezii inspirate ale autorului; capitolul II readuce în realitate întâmplări din anii de la Școala Pedagogică din Cahul; capitolul III – despre frumoșii ani de studenție la USM din Chișinău și, în final – două creionări la portret și un articol de la lansarea cărții „Eroi au fost, eroi mai sunt…” ale autorului, la Universitatea din Cahul. Voi mai adăuga că „Fereastra sufletului” (redactor – Constantin Șchiopu, lector – Victor Axenti, doi profesori universitari, colegi și prieteni ai autorului) este reușit ilustrată cu poze de arhivă, deopotrivă dragi și scumpe autorului, care încearcă, astfel, să oprească, măcar pentru o clipă, timpul… Închei cu îndemnul de a citi, filă cu filă, această originală (nouă) lucrare a talentatului publicist Ion Domenco!
***
P.S. Zilele trecute, în cadrul adunării generale a Filialei din Chișinău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), la care s-a făcut bilanțul activității de creație a membrilor acesteia în anul 2019, au fost acordate Diplome pentru cea mai reușită carte de publicistică, cele mai bune articole, grupaje de interviuri, reportaje, fotografii.
Ne bucurăm că printre cei premiați de către președinta Filialei, Doina Dabija, este și colegul nostru, publicistul Ion Domenco, el obținând Diploma UZPR pentru cartea de povestiri „Fereastra Sufletului”.
Felicitări, dragă Ioane, la mai mult și la mai mare, noi realizări în 2020!

Aurelia NECHIT,
directoarea Bibliotecii publice raionale Cantemir

 
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele noutăți!