CantemirSocial

Omagierea feciorilor gliei

1 Mins read

O sărbătoare de zile mari, pentru omagierea lucrătorilor din complexul agroindustrial al raionului, s-a desfășurat, zilele trecute, la Cantemir.

„Cu această ocazie, a menționat președintele raionului, Anatoli Ichim, adresez sincere felicitări lucrătorilor din sectorul agrar şi industria prelucrătoare. Această sărbătoare e o modalitate de a face bilanțul anului agricol, de a premia agenții economici și participanții la lucrările agricole, procesatorii care au obținut cele mai bune rezultate în 2019”.
La festivitate au fost invitați agenți economici, producători agricoli din raion, care au beneficiat de semne de gratitudine, premii bănești pentru performanțele înregistrate, acestea fiind înmânate de președintele și vicepreședinții raionului.
Premiul Mare – „Cel mai bun producător al anului” – a fost câștigat de Cooperativa Agricolă de Producere „Glia” (conducător Constantin Putregai, în dreapta imaginii).
În contextul sărbătorii, autoritățile au adresat felicitări agricultorilor, procesatorilor, mulțumindu-le pentru munca asiduă și pentru rezultatele obținute pe parcursul anului.
Sărbătoarea a fost reușit întregită și condimentată cu muzică aleasă în interpretarea orchestrei de muzică populară ,,Doina Prutului”, condusă de Veaceslav Bârcă, și a soliștilor ansamblului ,,Mierla Prutului”. Cei sărbătoriți s-au bucurat de o masa festivă.
Nică TUDOR

 
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele noutăți!