Frații în veci vor fi frați!

Vineri, 6 decembrie curent, la Giurgiu, România, a avut loc semnarea Acordului de cooperare dintre acest municipiu și raionul Cahul din Republica Moldova, comunică portalul de știri ziuadeazi.md.

Din partea gazdelor, Acordul de cooperare a fost semnat de către Nicolae Barbu, primarul municipiului Giurgiu, iar din partea oaspeților – de către Vladimir Calmîc, vicepreședinte al raionului Cahul. La eveniment au mai fost prezenți Ruslan Nedov, un alt vicepreședinte al raionului Cahul, precum și Nicon Pîslari, consilier raional.
Sursa citată precizează: Consiliul Raional Cahul a aprobat semnarea Acordului de cooperare încă în luna august 2018.
Documentul în cauză prevede promovarea schimbului de experiență în domeniile menționate în Acord și realizarea unor proiecte de dezvoltare economică și socială benefice locuitorilor ambelor Părți.
De asemenea, sunt stabilite domeniile de cooperare, avându-se în vedere dezvoltarea relațiilor de prietenie și colaborare, participarea populației din municipiul Giurgiu și a celei din raionul Cahul la programe de schimburi culturale, științifice, sociale etc. pentru cunoașterea reciprocă a culturii și tradițiilor locale, fiind folosite forme moderne de colaborare specifice stadiului actual de dezvoltare.
Un articol special este dedicat modalităților de cooperare prin favorizarea participării operatorilor economici din cele două entități la târguri, expoziții, workshop-uri, cu scopul unei mai bune cunoașteri reciproce a sectorului economic, prin implicarea activă a instituțiilor de la nivelul administrațiilor publice locale, dar și a altor colective din cele mai diverse sfere.
Bunăoară, în cadrul Înțelegerii de cooperare, părțile vor dezvolta noi relații în sectorul activităților de mediu, socio-culturale, sportive și sanitare, vor iniția și dezvolta schimbul reciproc școlar și cultural.
Fiecare Parte va desemna un coordonator care va răspunde de implementarea eficientă a acestei înțelegeri de cooperare. Coordonatorii denumiți de Părți vor elabora un plan de implementare și vor propune acțiuni suplimentare care pot fi întreprinse de ambele Părți.
Acordul de cooperare dintre raionul Cahul și municipiul Giurgiu din România a fost încheiat pe o durată nedeterminată.
Ion CIUMEICĂ