Cantemir

Ședința de bilanț a proiectului „Stop bullying/cyberbullying în școli”

2 Mins read

Recent, la Direcția generală învățământ Cantemir a avut loc ședința de bilanț a proiectului educațional „Stop bullying/cyberbullyin în școli”. Acesta a fost realizat, în perioada august-noiembrie 2019, în școlile din raion, cu suportul coordonatorilor la nivel de instituții – directorii adjuncți pentru educație.

Dacă vă întrebați ce s-a studiat în această perioadă, vă putem informa că s-a discutat în cunoștință de cauză despre ceea ce reprezintă fenomenul bullying, cum se manifestă, ce implică bullying-ul. Au fost propuse, în același timp, soluții, măsuri de prevenire a cazurilor de bullying/cyberbullying în rândul elevilor. În cadrul ședinței de bilanț au fost prezentate rezultatele proiectului și prezentată o broșură informativă elaborată în acest scop, care a fost distribuită tuturor gimnaziilor din raion. Cu suportul din partea proiectului, cinci instituții școlare au fost dotate cu seturi de maxime educaționale care promovează umanitatea și bunătatea în rândul copiilor.
„Sistemul educațional ar trebui să fie un spațiu sigur pentru copii, să învețe și să crească, or, un impediment în dezvoltarea armonioasă a personalității elevilor reprezintă agresivitatea între semeni. Factorii ce pot provoca comportamentul agresiv al elevilor dictează necesitatea elaborării și aprobării unui set de acțiuni pentru abordarea tuturor aspectelor vieții instituției de învățământ, cu implicarea tuturor părților interesate în acest proces. Implementarea proiectului a contribuit la dezvoltarea profesională a cadrelor didactice referitor la măsurile de intervenție în soluționarea cazurilor de violență între elevi și în special a cazurilor de bullying/cyberbullying”, a declarat Victoria Isac, manager de proiect.
„Implementarea acestui proiect a permis instruirea și actualizarea cunoștințelor pedagogilor referitor la fenomenul de bullying. În scopul dezvoltării competențelor profesionale a acestora, sunt binevenite proiecte cu tematici educative, precum este proiectul „Stop bullying/cyberbyllying în școli”, spune Maria Domenco, specialistă principală în Direcția generală educație.
„Proiectul este util pentru noi, pedagogii, pentru a preveni și interveni în cazurile de violență între elevi. Instruirile și materialele oferite de proiect au contribuit la dezvoltarea mea profesională, sunt mai pregătită pentru a preveni și soluționa cazurile de violență între elevi”, susține Elena Uzunov, dirigintă la Gimnaziul „L. Chiriac” din Antonești.
Proiectul a fost implementat în cadrul programului Eastern Partnership Civil Society Fellowship, finanțat de Uniunea Europeană.
Nică TUDOR

 
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele noutăți!