Dulci amintiri din tinerețea petrecută în orașul drag, Cahul…

Pe la mijlocul lui Brumar, când ultimele frunze ale toamnei ne mai fascinau cu zborul lor lent, când crizantemele nu se lasă bătute de brumă, iar norii zdrențuroși, plângăreți picură în răcoarea dimineții, ascunzând soarele blând, lăsându-ne doar dulcile amintiri plăcute despre vară, mare și munte, iată-i pe absolvenții promoției a 26-a Școlii Pedagogice din Cahul (1970-1974) la o irepetabilă întâlnire cu frumoșii ani ai adolescenței, petrecuți aici, în mândrul oraș sudic…
Există un timp al retrăirilor, al mărturisirilor sincere, al dulcilor aduceri aminte despre frumoșii ani ai tinereții, căci sufletul omenesc caută mereu cuvinte, sentimente ce dau glas și formă emoțiilor, amintirilor și speranțelor, atât de apropiate fiecăruia dintre noi. Nu în zadar se spune că timpul se scurge prea lent pentru cei care așteaptă, prea iute – pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care varsă mereu lacrimi, și e prea scurt pentru cei care sărbătoresc. Iar pentru cei care iubesc, timpul se umple de eternitate.
Aflați atunci că acea după-amiază de Brumar, petrecută la Cahul, mai întâi – în una din spațioasele aule ale fostei Alma mater, actuala Universitate de Stat „B.P. Hasdeu”, apoi – „la un pahar de vorbă” într-o cafenea, a fost, de bună seamă, o eternitate. Căci ascultam cu emoție rumoarea dintre pereții școlii dragi, care – ca să vezi! – mai șoptesc și azi vorbe de amor; auzeam pulsația inimilor tinere, fascinația primei dragoste, auzeam cum cad frunzele veștede, dar vedeam, aievea, flori proaspete, crude de ghiocei și lăcrămioare; aici toate ne vorbeau despre trecut cu sinceritatea și căldura prezentului; deslușeam, imaginar, chipurile dragi, atât de scumpe, ale dascălilor din generațiile apuse, de care ne mai amintesc pozele îngălbenite de vreme…
Coloanele clădirii, treptele din holul școlii, pe care le-am tot urcat și coborât patru ani bătuți pe muchie, standurile, portretele, tablourile, tutelate, actualmente, de privirea senină, dar severă a marelui înaintaș B.P. Hasdeu – aici totul constituie, pentru noi, absolvenții, un Univers ce ne-a marcat, lăsându-ne pentru eternitate un nivel atât de înalt, irepetabil, de elevație spirituală, căci dacă ai pășit pragul Școlii cahulene, te cufunzi, involuntar, în ritmul ei – dulce și cu un pic de tristețe a despărțirii inevitabile, furtunos, dar și lent, misterios și emblematic – te încadrezi unei tradiții, pentru că spiritul Școlii te cucerește în totalitate… Treceam, evlavioși, pe coridoarele arhicunoscute, pătrunși de emoții inexplicabile, sorbind cu atâta dragoste, suflet, inimă și simțire, din bucuria aducerilor aminte, aducând, cu pietate, recunoștință bunilor noștri dascăli, pe care este imposibil să-i dai uitării; stăteam cu ei de vorbă, le povesteam, cu lux de amănunte, despre ceea ce facem astăzi noi, copiii și nepoții noștri, cărora le mai putem împărți, cu dărnicie, din înțelepciunea pe care ne-au transmis-o înaintașii, ascultând, iarăși și iarăși, ecoul trecutului, amplificat și încadrat armonios în prezent, căci diriginta noastră, regretata Nina Hadji-Nedov, ceilalți dascăli ne-au învățat că „orice gând – sănătos, pur, sincer, plăsmuit, conceput din adâncul sufletului, are dreptul la viață, la viitor, la o respirație curată pentru generațiile ce vin”.
Drept argument în susținerea enunțurilor făcute vin și articolele publicate, de-a lungul anilor, în ziarul raional „Octombrie Roșu” din Cahul, unele dintre care au fost reluate, în cartea „Arborele cu două tulpini” (Alexandru Manoil, Cahul, 2010). Bunăoară, la 28.04.1977, în articolul „O altă profesie nu-mi imaginez” (autor -T. Scripcenco) citim: „Intru în cea mai frumoasă clădire a orașului – Școala Pedagogică „A.S. Makarenko”… Niște eleve îi povestesc ceva cu însuflețire unei femei, care le ascultă cu interes, învăluindu-le cu privirea-i blândă, inteligentă. E diriginta lor, profesoara Nina Hadji-Nedov, care de 15 ani activează aici, demonstrând că a fost predestinată profesiei respective… Născută într-o familie de pedagogi, își amintește cu drag de atmosfera caldă din casă, când tatăl controla caietele elevilor și se pregătea pentru a doua zi… Pentru mine, Școala Pedagogică e o a doua casă, să predai aici e foarte interesant, profesorul trebuie să cunoască și literatura pentru copii, și metodica predării, și rigorile lecturii expresive, să le cunoască la perfecție, pentru că noi instruim viitorii învățători!… Cu câtă dragoste vorbește Nina Dimitrievna despre elevii săi!… Își amintește de toți elevii grupelor anterioare, cărora le-a fost diriginte: Ion Domenco, actualmente – student la jurnalistică (USM), Maria Hotnogu – studentă la Institutul de Arte; Vasile Coteț și Elena Gancea, care lucrează la școala medie din satul Plopi…”.
În aceeași carte, la pag.79, găsim iarăși unele date despre colegii mei: „…la concurs au fost prezentate peste 600 de lucrări realizate de către elevii tuturor instituțiilor de învățământ mediu de specialitate din republică. Și de această dată Școala Pedagogică din Cahul s-a învrednicit de Diploma de gr. I, iar patru dintre elevii săi – Ala Safonov, Eudochia Popovici, Liuba Ciobanu și Ion Domenco – de medalii de aur…”. Ne mândrim cu faptul că Liuba Ciobanu și Ion Domenco sunt din grupa și promoția noastră, a 26-a, că o altă colegă, Maria Hotnogu, a obținut în cadrul aceluiași concurs locul II, că absolut noi toți am fost participanți activi la viața obștească, sportivă a școlii, fiind antrenați în activități artistice – cor, ansamblu vocal, orchestre de estradă, de acordeoniști, fanfară, taraf, cerc dramatic, cenaclu literar, gazeta de perete ș.a., ocupând locuri premiante la concursurile, festivalurile orășenești, raionale, republicane și chiar din străinătate; că vara, toamna, am venit în ajutor gospodăriilor agricole din raion…
…În cei peste 70 de ani de activitate, Școala Pedagogică din Cahul, considerată pe bună dreptate cea mai veche instituție cu profil pedagogic din republică, s-a distins printr-o bună prestație, având o frumoasă faimă în țară. Cu trecerea timpului, zeci și sute de absolvenți ai școlii au devenit personalități ale vieții științifice și culturale, profesori, doctori în știință, artiști, pictori, scriitori, ziariști cu renume. Prestigios a fost întotdeauna, este şi în prezent Colegiul „Iulia Hasdeu”, succesor al Colegiului Industrial–Pedagogic, reorganizat în anul 2003, în baza Şcolii Pedagogice „A.S. Makarenko”, fondată la 8 mai 1945 În iunie 1992, devine Şcoala Normală, în august 1996 – Colegiul de Pedagogie şi Arte „Iulia Hasdeu”. De la fondare şi până în prezent, instituţia a promovat şi continuă să promoveze un învăţământ modern, deschis şi flexibil, formând abilităţile şi competenţele tinerilor specialişti din sudul țării.

Varvara STOGU,
absolventă a Școlii Pedagogice, promoția a XXVI – a (1970-1974)