Echipa de fotbal „Spartanii” din raionul Cimișlia, pe locul trei în Divizia A

Echipa „Spartanii” din satul Selemet, raionul Cimișlia, a fost premiată pentru locul trei ocupat în campionatul Republicii Moldova la fotbal, Divizia A, ediția 2019, informează provincial.md.

Medaliile și Cupa au fost înmânate jucătorilor, staff-ului tehnic şi conducătorilor formației de către Petru Soltanici, director competiții la Federația Moldovenească de Fotbal (FMF), și de către Nicolae Dănilă, inspector federal FMF. La festivitate a fost alături de echipă și Tatiana Badan, primarul satului Selemet din raionul Cimișlia.
„Spartanii” au avut unul dintre cele mai bune atacuri din eșalonul secund al fotbalului național, marcând 72 de goluri. 29 dintre acestea au fost înscrise de Octavian Onofrei, al doilea golgheter al sezonului.
Ion CIUMEICĂ