O nouă constelație pe firmamentul culturii din raionul Ștefan Vodă

Săptămâna precedentă, Direcția generală educație a Consiliului Raional Ștefan Vodă a desfășurat a noua ediție a concursului „Se caută o stea”.

Mulți copii din raionul Ștefan Vodă visează să devină o stea. Astfel, informează pagina electronica a consiliului raional de aici, 25 de elevi ai claselor primare din diverse instituții de învățământ au depus eforturi împreună cu părinții și învățătorii lor pentru a realiza acest vis, participând la concursul raional „Se caută o stea”.
Competiția artistică s-a desfășurat la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din centrul raional, sala de festivități fiind plină de participanți și de susținătorii lor.
Concurenții s-au deghizat în funcție de eroul preferat ales. Prestațiile lor au fost diferite, dar majoritatea evoluărilor s-au dovedit a fi interesante, originale și captivante.
Bucură faptul că avem copii dotați, talentați, ingenioși și pricepuți, dar și părinți și profesori înțelepți, care susțin și dezvoltă abilitățile artistice ale copiilor. Un exemplu bun în acest sens a fost evoluarea pe scenă a elevului Valentin Muntean din localitatea Volintiri împreună cu ceilalți membri ai familiei sale: mama, tata, frații mai mari și sora mai mică. O familie cu adevărat frumoasă la chip și la suflet, talentată, care a fascinat publicul din sală.
Fiecare concurent merită să fie apreciat pentru curaj, pentru efortul depus și dorința de a deveni o stea, iar juriu și-a făcut datoria, pentru a alege cei mai buni dintre cei buni.
Astfel, au fost desemnați următorii învingători:
locul întâi: Ana-Maria Vidrașco de la Gimnaziul „Vasile Moga” din satul Feștelița, care a beneficiat de diploma Direcției generale educație, de trofeu și de un abonament la revista „Noi”;
locul doi – Adelina Juravschi de la Gimnaziul „Anatol Sîrghi” din satul Talmaza și Adriana Gurulea de la Școala primară „Grigore Vieru” din orașul Ștefan Vodă, ambele obținând diplome, medalii și abonamente la ziarul „Natura”;
locul trei – Valentin Muntean de la Gimnaziul „Maria Bieșu” din localitatea Volintiri, Adelina Zagoreț Adelina de la Liceul Teoretic „B.P. Hasdeu” din satul Olănești și Eric Adespea de la Gimnaziul „Mihai Eminescu” din Antonești, fiecăruia decernându-i-se diplomă, medalie și abonament la revista „Alunel”.
La nominalizarea „Cântec individual” au fost distinși cu diploma Direcției educație și cu medalie Valeria Carp de la Gimnaziul „Ion Creangă” din s. Copceac, Stanislav Pușca de la gimnaziul din comuna Răscăieți, Anastasia Filimon de la gimnaziul rus „Dm. Cantemir” din Ștefan Vodă, Nicolina Pînzari de la gimnaziul din s. Popeasca, Vlad Nesteriuc de la gimnaziul din satul Semionovca.
La nominalizarea „Tema pentru acasă” au fost distinse cu diplome și medalii Andriana Pîslari de la Gimnaziul „Ștefan Culea” din satul Tudora și Sorina Malachi de la Gimnaziul din localitatea Viișoara.
Estera Stoica de la Gimnaziul din Răscăieții Noi, Laura Bezede de la Școala primară „Grigore Vieru” din orașul Ștefan Vodă, Victoria Țurcan de la Gimnaziul „Mihai Viteazul” din Carahasani și Sabina Punga de la Gimnaziul Ștefan Ciobanu” din Talmaza au fost distinse cu diplome și medalii în cadrul nominalizării „Prezentare”.
Iar Maricica Pușca de la Gimnaziul „Alexandru cel Bun” din satul Slobozia, Mădălina Ceban de la Gimnaziul „Ion Creangă” din satul Ermoclia, Cătălina Habravan de la Gimnaziul „Mihai Sîrghi” din localitatea Cioburciu, Mădălina Migăieș de la Gimnaziul din Ștefănești, Mihaela Urechi de la Gimnaziul „Grigore Vieru” din satul Purcari și Alexandra Barbei de la Gimnaziul din Palanca au primit diplome pentru participare la concursul raional „Se caută o stea”, ediția a IX-a.
Va trece timpul și cineva din aceste 25 de steluțe aprinse pe firmamentul artistic al raionului Ștefan Vodă va deveni un star de talie națională și poate chiar internațională, aducându-și aminte cu zâmbetul pe buze despre primii pași în lumea frumosului făcuți pe scena Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir”.
Să dea Domnul ca acest concurs să fie de bun augur pentru participanți!

Ion CIUMEICĂ