Un obuz descoperit în centrul orașului Căușeni

Ecoul celui de al Doilea Război Mondial se face simţit chiar şi după şapte decenii.

După cum informează studio-l, un bărbat din centrul oraşului Căuşeni a descoperit, zilele trecute, în lotul de pe lângă casă, mai întâi un pistol, apoi un obuz.
Totul s-a întâmplat în timp ce omul lucra în grădină. După ce şi-a descoperit „comoara“, acesta a anunţat oamenii legii, care au chemat geniştii.
Nu este pentru prima dată când persoana în cauză descoperă asemenea minuni în curtea sa: acum un an, acesta a găsit o puşcă, pe care a predat-o muzeului de la Liceul Teoretic „Aleksandr Puşkin” din oraş.
După ce, acum câţiva ani, şi-a cumpărat o casă în centrul oraşului Căuşeni, Vladimir Baglaevschi spune că are parte de tot felul de surprize. Mai întâi, a descoperit o piatră din beton de circa 8 tone greutate, ce ar fi stat la baza unui monument din centrul urbei, când executa lucrări de fundaţie, după care a dat în propria-i curte de o pușcă-mitralieră veche, iar zilele trecute a găsit un pistol şi un obuz îngropate în grădină, la câţiva metri unul de altul.
Obuzul descoperit săptămâna trecută era îngropat la nici 40 de cm în pământ, la o distanţă de aproape trei metri de locul unde Vladimir Baglaevschi găsise anterior pistolul.
Experţii urmează să stabilească dacă proiectilul prezenta pericol de explozie.
Ion CIUMEICĂ