La Leova a fost inaugurat un Mausoleu al eroilor români

În incinta cimitirului ortodox din orașul Leova, au fost sfințite nouă morminte ale eroilor români necunoscuți. Potrivit unui comunicat de presă, cinci dintre ei au căzut pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial, iar alți patru și-au pierdut viețile în cea de-a doua conflagrație mondială, atunci când mareșalul Ion Antonescu a ordonat Armatei Române să treacă Prutul.

Evenimentul a avut loc duminica trecută, la 20 octombrie curent, ideea recondiționării acestui monument apărând acum doi ani, atunci când Valeriu Mercușev, originar din orașul Leova, i-a transmis avocatului Iulian Rusanovschi două fotografii cu mausoleul eroilor și cele patru cruci ale militarilor români căzuți în luptele de eliberare a Basarabiei, în speranța că aceste monumente vor fi salvate și nu vor dispărea odată cu trecerea timpului.
După ce au fost contractate lucrările de restabilire, un grup de meșteri populari în frunte cu Vladislav Lozan de la Cosăuți, raionul Soroca, au sculptat nouă cruci militare în piatră și un brâu care să cuprindă cele patru cruci în memoria eroilor căzuți în Al Doilea Război Mondial, dar și o piatră cu un text ce amintește de jertfa supremă a militarilor români căzuți în luptele de eliberare a Basarabiei.
Mormintele eroilor au fost sfințite de Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfințitul Veniamin Goreanu, alături de preotul Ioan Cristea din Leova.
La eveniment au fost prezenți primarul orașului Leova, Vitalie Gărgăun, istoricul Ion Negrei, activistul civic Sergiu Lîsenco, ofițerul în rezervă Ion Deli, oameni din localitate, care nu au uitat de eroismul Armatei Române, dorind să cinstească memoria acestor ostași care și-au vărsat propriul sânge pentru libertatea națională.
Ion CIUMEICĂ