Un număr record de concurenți electorali

Raionul Căușeni
Un bloc electoral, nouă formațiuni politice și șase candidați independenți, în total, 249 de persoane participă la competiția pentru câștigarea celor 33 de locuri din componența Consiliului raional de aici, adică în medie peste 7 concurenți la o funcție.
Cele mai lungi sunt listele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova și ale Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, care sunt compuse din câte 35 de candidați și cărora le-au fost rezervate nr. 1 și nr. 3 în buletinul de vot.
Între aceste două formațiuni politice se află echipa Partidului Liberal Democrat din Moldova, iar poziția a patra îi revine Partidului Politic „Șor”.
În continuare, urmează doi candidați independenți – Ion Sardaru și Gheorghe Chirman.
Sub nr. 7 în buletinul de vot este înregistrat Partidul Național Liberal, sub nr. 8 se află Partidul Politic „Partidul Nostru”, iar poziția nr. 9 aparține Partidului Liberal.
O altă candidată independentă, Liuba Balan, se află pe locul nr. 10, ea fiind urmată de Partidul Democrat din Moldova.
Încă trei candidați independenți – Veaceslav Railean, Ion Mereuță și Ion Potângă – sunt plasați pe locurile nr. 12, nr. 13 și nr. 14.
Cu penultimul număr, 15, a fost înregistrat Partidul Politic „Democrația Acasă”, iar lista candidaților la funcțiile de consilieri raionali este încheiată de Blocul Electoral „ACUM Platforma DA și PAS” – nr. 16.
*****
Foarte mare este numărul de pretendenți la fotoliile de membri ai Consiliului Orășenesc Căușeni, în cursă fiind înscriși 24 de concurenți, inclusiv un bloc electoral, nouă formațiuni politice și 14 candidați independenți.
Aici, buletinul de vot este deschis de către formația Partidului Democrat din Moldova, urmată de candidatul independent Nicolai Poznanschi, și de Partidul Politic „Democrația Acasă”.
Pe locul patru poate fi găsită candidata independentă Tatiana Dragulea, secundată de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și de o altă candidată independentă, Aurelia Repeșciuc.
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova deține nr. 7, Partidul Politic „Șor” – nr.8.
Următoarele cinci poziții sunt ocupate de tot atâția candidați independenți, într-o asemenea consecutivitate: Vladimir Mihalachi, Vasile Ciubar, Vitalie Leșan, Boris Fală și Valerii Nașco.
În continuare, în buletinul de vot pot fi găsiți:
Nr. 14 – Partidul Politic „Partidul Nostru”.
Nr. 15 – Liuba Balan, candidată independentă.
Nr. 16 – Partidul Liberal Democrat din Moldova.
Nr. 17 – Victor Caraman, candidat independent.
Nr. 18– Andrei Gogu, candidat independent.
Nr. 19 – Veaceslav Railean, candidat independent.
Nr. 20 – Ion Potângă, candidat independent.
Nr. 21 – Partidul Liberal.
Nr. 22 – Roman Chizilov, candidat independent.
Nr. 23 – Blocul Electoral „ACUM Platforma DA și PAS”.
Nr. 24 – Partidul Popular Românesc.
*****
Pentru funcția de primar al orașului Căușeni luptă 11 concurenți electorali, dintre care 10 sunt reprezentanți ai formațiunilor politice și un candidat independent.
Nr. 1 în buletinul de vot a fost atribuit lui Grigore Repeșciuc, Partidul Democrat din Moldova, nr. 2 – lui Veaceslav Zmeu (Partidul Politic „Democrația Acasă”), nr. 3 – Ecaterinei Baltag de la Partidul Socialiștilor din Republica Moldova.
Acest trio este urmat de : Vasile Molodilo, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, Tatiana Ilieș (Partidul Politic „Șor”), Anatolie Zaremba de la Partidul Politic „Partidul Nostru” și Ion Ciontoloi – Partidul Liberal Democrat din Moldova.
Pe locul 8 a fost înregistrat Anatolie Donțu de la Blocul Electoral „ACUM Platforma DA și PAS”, pe locul 9 – Gheorghe Danu (Partidul Liberal), pe locul 10 – Roman Chizilov, candidat independent.
Încheie această listă Ion Ciobanu, candidatul la funcția de primar al orașului Căușeni din partea Partidului Popular Românesc.

Raionul Ștefan Vodă
În bătălia pentru cele 33 de locuri în Consiliul raional de aici sunt încadrați în total peste 200 de oameni, ceea ce constituie o medie de peste șase candidați la o asemenea funcție. Aceștia reprezintă un bloc electoral, șapte formațiuni politice și cinci candidați independenți.
Se cere menționat faptul că un candidat independent luptă pentru a deveni consilier raional, consilier orășenesc și primar al orașului Ștefan Vodă.
Nr. 1 în buletinul de vot pentru alegerea Consiliului raional a fost atribuit Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, nr. 2 – Partidului Politic „Șor”, nr. 3 – lui Vladislav Cociu, candidat independent.
Aceștia sunt urmați de: Partidul Politic „Partidul Nostru”, Partidul Democrat din Moldova și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova.
Pe poziția nr. 7 se află Anatolie Cîrnu, candidat independent, pe poziția nr. 8 – Nicolae Molozea, un alt candidat independent; pe poziția nr. 9 – Blocul Electoral „ACUM Platforma DA și PAS”.
Partidul Politic „Democrația Acasă” se regăsește sub nr. 10, iar Partidul Popular Românesc – sub nr. 11.
Aceste formațiuni sunt urmate de doi candidați independenți: Dan Popovici și Vasile Cotelnic.
*****
Buletinul de vot pentru alegerea Consiliului Orășenesc Ștefan Vodă va conține 11 concurenți electorali: un bloc, opt partide și doi candidați independenți.
Lista este deschisă de către Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, secundat de Partidul Popular din Republica Moldova și de Vladislav Cociu, candidat independent.
Nr. 4 aparține Partidului Politic „Partidul Nostru”, nr. 5 – Partidului Politic „Șor”, nr. 6 – Partidului Politic „Democrația Acasă”.
Anatolie Cîrnu, candidat independent, a fost înregistrat cu nr. 7, Blocul Electoral „ACUM Platforma DA și PAS” – cu nr. 8, iar Partidul Comuniștilor din Republica Moldova – cu nr. 9.
Pe poziția cu nr. 10 poate fi găsit Partidul Popular Românesc, iar pe cea cu nr. 11 – Partidul Democrat din Moldova.
*****
La postul de primar al orașului Ștefan Vodă râvnesc șapte persoane înaintate de tot atâtea partide politice și un candidat independent.
Gheorghe Anghel, reprezentant al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, deține nr. 1 în buletinul de vot.
Poziția a doua a fost atribuită lui Alexandru Topolenco, Partidul Popular din Republica Moldova.
Nr. 3 aparține lui Vladislav Cociu, candidat independent.
Dar iată și ceilalți candidați la această funcție (în ordinea înscrierii în buletinul de vot):
Nr. 4 – Simion Zadorojnîi de la Partidul Politic „Partidul Nostru”.
Nr. 5 – Natalia Harcenco, Partidul Politic „Șor”.
Nr. 6 – Alexandru Chițu (Partidul Politic „Democrația Acasă”).
Nr. 7 – Valeriu Beril de la Partidul Popular Românesc.
Nr. 8 – Andrei Dînga, Blocul Electoral „ACUM Platforma DA și PAS”.
Ion CIUMEICĂ