„Mintea satului cea de pe urmă”, se va trezi oare?

Mi-am pus această întrebare în ziua de duminică, 28 iulie, când în Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Cimișlia, parohul acestui locaș sfânt, Nicolae Cristov, a oficiat o liturghie, în special, în memoria celor 23 de bărbați din localitate, care cu 78 de ani în urmă, în iunie 1941, au fost arestați de NKVD-ul sovietic și nu s-au mai întors acasă.
Printre ei era și preotul acestei biserici, Haralambie Samburschi, care a slujit aici din anul 1898 până la arestarea sa, la 12 iunie 1941.
După slujba religioasă urma să fie instalată aici, pe peretele bisericii, o plăcuță comemorativă cu numele acestuia, „Ultima adresă”, ca simbol al tragediei acelor bărbați.
Am studiat foarte minuțios dosarul în Arhiva Naționala a Republicii Moldova, în care figurează toți cei 23 de acuzați sau, cum scria temutul și odiosul NKVD, „Grupul lui Samburschi”. De ce așa a fost numit, nu am aflat, dar, probabil, din considerentul că el era preot, adică unul în localitate, sau pentru că era cel mai în vârstă –avea 67 de ani, sau pentru că era cel mai cărturar – a absolvit Seminarul de Teologie din Chișinău. Pe când unul din ceilalți bărbați era slujbaș, iar restul – țărani care lucrau pământul în gospodăriile individuale. Aveau vârste cuprinse între 37-55 de ani, unul era de 25 de ani și încă unul – de 63. Studii – câteva clase începătoare.
E un dosar foarte voluminos, cu peste 400 de pagini, în care sunt procesele verbale ale interogatoriilor lor, corespondența între organele NKVD si NKGB, între alte organe de reprimare, dar lipsesc cu desăvârșire probele, informațiile martorilor, ca dovezi pentru acuzare.
Povestea e următoarea. Era început de război. Germania, „prietena” de ieri a URSS, năvălise, pe neașteptate. Trupele române, care au fost la început aliații Germaniei, trecuseră Prutul pentru a elibera Basarabia, răpită în 1940, prin lupte crâncene, apropiindu-se de localitățile raionului Cimișlia.
În acest timp, autoritățile de ocupație asigurau evacuarea bunurilor materiale în Rusia, conform ordinului lui Stalin. Într-un timp foarte scurt, s-a produs un jaf general de proporții nemaiîntâlnite! Puterea sovietica, ce venise în Basarabia „cu pantalonii ciur” doar cu un an în urmă, în iunie 1940, a trimis în adâncul URSS 4076 de vagoane cu întreprinderi industriale demontate, cu materie primă, vite, tehnică, cereale si alte bunuri, iar ce nu se putea evacua (lanuri de grâu, depozite cu cereale, cu mărfuri industriale, clădiri de importanță istorică ș.a.), le distrugeau aruncându-le în aer, incendiindu-le și prin alte metode de distrugere, ca să nu rămână inamicului. Nu se lua în considerație cu ce rămânea populația acestui plai, făuritoarea acestor bunuri. Deci, și ea era inamic?!
Aceasta era renumita „ tactică a pământului pârjolit” a organelor sovietice, care era înfăptuită tot de ele, dar cu mâinile activiștilor comuniști basarabeni, devotați noii puteri.
(Mai târziu, la interogatoriile bărbaților arestați în Cimișlia, în închisoarea din Penza, se va afla că depozitul a fost incendiat chiar de paznicul lui (se indică și numele), din povestirile altor martori de pe loc aflăm că în depozit erau doi cetățeni trimiși de organele sovietice ca să spargă buteliile mari, de 10 litri, cu spirt, pentru ca focul să ia amploare, iar un fost deportat mi-a povestit că tatăl său a fost „vânat” de organele sovietice locale în 1941, dar n-au reușit să pună mâna pe el și au continuat în 1944, când s-au întors iar în Basarabia și, inclusiv la Cimișlia, ca în 1948, când l-au prins și „ troica” l-a condamnat la 25 de ani privațiune de libertate doar pentru că el, în vara lui 1941, l-a prins pe acela care dădea foc la acoperișurile caselor din târg și l-a dat jos. Deci, zădărnicise planul lor de a incendia mai multe case).
Așa a fost și la Cimișlia. Pe la orele 21-22-00, în seara zilei de 9 iulie 1941, locuitorii au auzit o bubuitură puternică, apoi au zărit un „stâlp înalt” de foc în centrul „târgului”, cum i se spunea centrului localității pe atunci, și mai multe focuri, care luminau zarea.
Oamenii, neliniștiți și curioși, au pornit intr-acolo, îndemnându-și și vecinii.
Ajunși în centru, au văzut că o parte a clădirii NKVD-ului, acolo unde era intrarea în beci și unde se aflau câțiva reținuți de colaboratorii miliției, era aruncată în aer, iar arestanții aveau ieșire liberă. Mai la vale, ardea depozitul cooperativei de consum, în care erau stocate mărfuri industriale și produse alimentare; de asemenea, mai ardeau câteva acoperișuri ale caselor din preajmă.
Oamenii, desigur, s-au oprit la depozit, unde ardeau bunurile materiale și au început să le scoată din foc și să le stocheze pe malul râpei de alături. Martorii, copii fiind pe atunci, povestesc că de-a lungul râpei erau scoase lăzi cu potcoave, cuie, calupuri de săpun, rachiu, halva, saci cu faină, zahar, sare, rulouri de manufactură, butoaie cu vin ș.a. Se adunase „tot satul, dar mai ales acei din mahalaua Recea”. Se duceau după căruțe și transportau marfa acasă.
Trebuie de menționat că, în acea noapte, în sat dispăruse misterios conducerea și colaboratorii miliției (NKVD). Probabil, era o înscenare. Ei toți s-au retras, ca apoi să revină și să demonstreze că totul s-a făcut de elementele antisovietice.
Spre dimineață, a apărut miliția și a început să caute „țapi ispășitori”. Mașina cu milițieni s-a îndreptat spre cei care fugeau pe stradă, au început să tragă din arme în cei care nu se opreau. Un locuitor, Fiodor Cebotaru, a fost împușcat mortal.
În următoarele zile, din 11 iulie până pe 16 iulie, au avut loc rețineri și discuții cu participanții la acele acțiuni, cum le numeau sovieticii, „jaf”. Unii erau lăsați să plece, alții erau reținuți. Sătenii au fost obligați să returneze mărfurile.
La parohul bisericii, Haralambie Samburschi, care locuia în centru, s-a făcut percheziție. Nimic din marfa cooperativei de consum nu s-a găsit și atunci l-au întrebat pentru ce păstrează în casă o lampa de tensiune joasa de 15 v, o pilă, o lanternă de buzunar, un voltmetru de 240 v. El a spus ca toate îi trebuiesc acasă și în lăcașul sfânt. Dar a fost învinuit că se pregătea să semnaleze cu toate aceste instrumente avioanelor germane. A fost arestat și el.
Pe când mergeau interogatoriile bărbaților reținuți, intrase un militar și anunțase că „inamicul e aproape, e in satul Topala”. Bărbații reținuți, 23 la număr, au fost în graba duși la Bender, iar de acolo, la fel de rapid, în orașul Penza, Rusia, în închisoarea nr.1.
Ei au sosit în Penza fără dosar, fără materiale asupra vinovăției lor. Erau trimiși ca „un grup de elemente antisovietice din una din republicile Uniunii”.
Ancheta s-a făcut pe loc, în baza mărturiilor acuzaților. Fiecare trebuia să-și povestească autobiografia, să enumere bunurile părinților săi și ale lui, suprafața de pământ, numărul de lucrători angajați (exploatați), era întrebat despre activitatea politică, apartenența la partide burgheze, atitudinea față de puterea sovietica, rolul în jaful din Cimișlia și cine era conducătorul revoltei. La fel, trebuia să povestească tot ce știe despre ceilalți, răspunzând la multiple întrebări ale anchetatorului, mereu suspectat că ascunde adevărul.
Preotul Haralambie Samburschi a mărturisit că despre toate cele întâmplate în centrul Cimișliei în noaptea de 9 spre 10 iulie 1941 a aflat doar acolo, în celulă, unde stătea cu fostul învățător Sava Mârza, care a fost arestat la fel, căci la percheziție i-au găsit tricolorul.
Deci, astfel anchetatorii au primit informații despre fiecare acuzat, care pe timpul administrației române au deținut și unele funcții, si erau membri ai unor partide politice, și și-au făcut serviciul militar în jandarmerie ș.a. Anume această informație i-a interesat cel mai mult și au pus-o ca bază a învinuirilor și nu „jaful” din noaptea de 9 spre 10 iulie 1941.
„Crima” acestor bărbați a fost doar participarea la scoaterea bunurilor din foc și transportarea lor acasă, pe care ei toți le-au recunoscut. Dar absolut toți au fost învinuiți de crime conform art.58-2 și 58-11 al CP al RSFSR, care se referă la timpul revoluției și al războiului civil. În decizia de învinuire de la sfârșitul lui noiembrie 1941 era scris pentru fiecare: „Element contrarevoluționar, cu atitudine dușmănoasă față de puterea sovietică, el adunând în jurul său foști activiști de pe timpul administrației române: primari, foști chiaburi, foști membri ai partidelor burgheze, care aveau ca scop să înlăture puterea sovietică și să instaureze dictatura fascistă, organizând, în noaptea de 9 spre 10 iulie, o revoltă în localitatea Cimișlia, aruncând în aer clădirea NKVD-ului, incendiind depozitul cooperativei de consum și alte clădiri, unde erau plasate instituțiile sovietice și se pregăteau să întâmpine solemn trupele germano-române cu steaguri ale acestor state”.
(Va urma)

Anastasia BALMUȘ,
președinta Consiliului de Administrare al Asociației Obștești „Societatea Istorică „Stefan cel Mare și Sfânt”
din orașul Cimișlia