Cei mai buni antreprenori din raionul Leova

La Leova a fost organizată, recent, o reuniune festivă, la care au fost desemnați oamenii de afaceri din acest raion cu cele mai înalte rezultate în muncă pe parcursul anului 2018.

Premierea, comunică portalul de știri leova.org, a avut loc în cadrul concursului „Cel mai bun antreprenor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii”.
La ediția din acest an a concursului au participat 21 de agenți economici care desfășoară activități în diverse sfere.
La evenimentul de decernare a premiilor au fost prezenți oamenii de afaceri care au participat la competiția în cauză, dar și alți businessmeni din teritoriu, membrii comisiei raionale de concurs, funcționari ai administrației publice raionale, reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
Președintele raionului Leova, Ion Gudumac , i-a felicitat pe agenții economici pentru rezultatele obținute și și-a exprimat satisfacția pentru creșterea numărului de participanți la acest concurs, ceea ce semnifică întărirea relațiilor de colaborare între autoritățile locale și oamenii de afaceri.
Și vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Mihai Bîlba, a rostit un cuvânt de felicitare la adresa antreprenorilor prezenți în sală, menționând că raionul Leova are cu ce se mândri. Iar Camera de Comerț și Industrie, a specificat oaspetele de la Chișinău, a fost și va fi mereu alături de mediul de afaceri prin organizarea diferitelor evenimente, expoziții, târguri internaționale și instruiri.
Comisia raională de concurs, constituită prin dispoziția președintelui raionului nr.49 din 11 martie 2019, acționând conform Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, aprobat prin decizia Consiliului Raional Leova nr. 1.7 din 15 februarie 2018, a selectat învingătorii, după cum urmează:
Nominalizarea: „Cel mai bun antreprenor în sfera de producție” din sectorul industrial:
Locul I – Întreprinderea Individuală „Vladimir Ciobanu”, diplomă și premiu bănesc de 1500 de lei.
Locul II – Întreprinderea de Stat „Întreprinderea pentru Silvicultură Iargara”, diplomă și premiu bănesc de 1000 de lei.
Certificate de participare le-au fost înmânate societăților cu răspundere limitată „Nicolbrecopelet”, „Ansivi Lux” și „Izoterm Service”.
Nominalizarea: „Cel mai bun antreprenor în sfera de producție” din sectorul agrar:
Locul I – Societatea cu răspundere limitată „Manubeievca”, diplomă și premiu bănesc de 1500 de lei.
Locul II – Gospodăria țărănească „Cașu Stipanida”, diplomă și premiu bănesc de 1000 de lei.
Certificate de participare au fost înmânate Societății cu răspundere limitată „Fiser Agro” și Gospodăriei țărănești „Moroz Alla”.
Nominalizarea: „Cel mai bun antreprenor în sfera comerţului”:
Locul I – „AS-Dianta” SRL, diplomă și premiu bănesc de 1500 de lei.
Locul II nu a fost acordat.
Societatea cu răspundere limitată „Fancravt” și Întreprinderea individuală „Aburel Culacli” au primit certificate de participare.
Nominalizarea: „Cel mai bun antreprenor în sfera prestări servicii”:
Locul I – Societatea pe acțiuni „Elevatorul Iargara”, diplomă și premiu bănesc de 1500 de lei.
Locul II – Societatea comercială „Onorial” SRL, diplomă și premiu bănesc de 1000 de lei.
Le-au fost acordate certificate de participare întreprinderilor „Bucur Ana” și „Bagrin Rodica”.
Nominalizarea: „Cel mai bun antreprenor–inovator”:
Locul I – „Fruct – Agroprut” SRL, diplomă și premiu bănesc de 1500 de lei.
Locul doi nu a fost acordat.
Nominalizarea: „Cel mai tânăr antreprenor”:
Locul I – Gospodăria țărănească „Gheorghiu Iurie”, diplomă și premiu bănesc de 1500 de lei.
Locul II – Gospodăria țărănească „Cioric Daniela”, diplomă și premiu bănesc de 1000 de lei.
Nominalizarea: „Cel mai bun antreprenor-femeie”:
Locul I – Societatea cu răspundere limitată „Andrearoza”, diplomă și premiu bănesc de 1500 de lei.
Locul II – „Gumagro & Co” SRL, diplomă și premiu bănesc de 1000 de lei.
Evenimentul a reprezentat o recunoaștere de către societate a succeselor înregistrate de oamenii de afaceri și o prețuire a entuziasmului în care își desfășoară activitățile cotidiene agenții economici din raionul Leova.
Ion CIUMEICĂ