Un tradițonal festival la Cahul

Timp de patru zile, în perioada 4-7 iulie curent, municipiul Cahul va fi gazda unuia dintre cele mai vechi festivaluri din Republica Moldova – Festivalul Internațional de Folclor „Nufărul Alb”.

La ediția din anul curent, a XVI-a la număr, a acestei manifestări culturale, comunică www. ziuadeazi.md, participă colective din 10 țări: Republica Moldova, România, Ucraina, Lituania, Belarus, Georgia, Turcia, Portugalia, Macedonia și Bulgaria. În total, pe scena festivalului vor evolua 11 colective.
Ieri, cu începere de la ora 19:30, a avut loc Parada portului popular pe arterele centrale ale municipiului Cahul conform itinerarului: Palatul de Cultura – str. Mihail Frunze – str. Ștefan cel Mare – Bd. Republicii – Piața Independenței.
Deschiderea Festivalului Internațional de Folclor ,,Nufărul Alb” s-a produs la ora 20:00, cu prezentarea colectivelor și cu declanșarea focurilor de artificii.
În continuare, pe scena festivalului au evoluat artiștii Ansamblului Profesionist de Muzică și Dans Popular „Izvorașul” din localitate.
Prima zi de festival a culminat cu hora de sărbătoare.
În seara zilei de astăzi, în fața spectatorilor vor veni colectivele din Ucraina (orașul Dnepropetrovsk), Romania (comunitatea elenă din județul Brăila), Lituania (urbea Šiauliai), Belarus (raionul Novopoloțk) și Georgia (regiunea Adjaria).
Precizăm că prima ediție a Festivalului „Nufărul Alb” s-a desfăşurat la 3-4 iulie 1989. La el au participat 37 de colective din toată Republica Moldova, care au dansat, au interpretat cântece şi au demonstrat arta populară.
Printre participanţi au fost colective din Chişinău, Comrat, Ungheni, din alte oraşe şi sate ale Moldovei.
Festivalul Internațional de Folclor de la Cahul se desfășoară o dată la doi ani.
Ion CIUMEICĂ