Etapa a doua a campaniei naționale „O jucărie pentru zâmbetul copiilor”

Au trecut șase luni de la anunțarea de către Inspectoratul General al Poliției a Campaniei naționale „O jucărie pentru zâmbetul copiilor”. În această perioadă, 437 de copii au beneficiat de sprijinul organelor afacerilor interne, se menționează într-un comunicat difuzat presei.

Cele mai puternice emoții trăite în perioada copilăriei, fie ele pozitive sau negative, rămân imprimate în subconștient pentru întreaga viață.
În acest sens, Inspectoratul General al Poliţiei a lansat în Republica Moldova Campania cu genericul „O jucărie pentru zâmbetul copiilor”, care urmărește mai multe scopuri: de a readuce din starea de perturbare emoţională a copiilor victime ori martori, participanţi la trafic sau cu un comportament suicidal aflaţi în situaţie de criză prin oferirea în dar a unei jucării de pluş de către angajaţii Poliţiei; încurajarea si susţinerea copiilor care trăiesc o situaţie cu impact emoţional ridicat (de exemplu, violenţă în familie, participare la trafic), în vederea diminuării stării de anxietate şi reducerea din emoţiile negative ale copilului; crearea comunităţii responsabile şi grijulii, deschise pentru ajutorarea celor nevoiaşi, care au ajuns într-o situaţie de criză.
În perioada care a trecut de la lansarea la nivel național a acestei campanii, se confirma faptul că au beneficiat de aceste jucării 437 de copii implicați în cazuri de: violență în familie; accidente rutiere; rătăcire de părinți.
Conform oamenilor legii, a fost evaluată situația și ei afirmă că s-au convins că impactul pe care îl generează aceste minunate jucării asupra stării emoționale a copiilor este unul benefic și îmbucurător și în acest mod scopul campaniei a fost atins.
Dar în comunicatul de presă se atrage atenția asupra faptului că, în unele raioane, poliția a fost nevoită să împartă multe jucării copiilor, iar stocul jucăriilor a scăzut simțitor.
În consecință, a fost lansată cea de-a doua etapă de colectare a donațiilor din partea tuturor partenerilor și a reprezentanților societății civile cu inimă bună, pentru a oferi jucării moi.
Și Inspectoratul de Poliţie Cimişlia s-a încadrat activ în continuarea acestei campanii, considerând că doar împreună vom reuși să realizăm lucruri frumoase.
Dar tu te implici? Poți contribui cu orice sumă bănească pentru susținerea Campaniei naționale „O jucărie pentru zâmbetul copiilor”!
Ion CIUMEICĂ