Drumuri mai bune în comuna Porumbrei

Locuitorii din satul Porumbrei, raionul Cimişlia, dispun, începând cu ziua de marți, 4 iunie curent, de un drum de calitate foarte bună, după ce o porţiune cu lungimea de circa 500 de metri a fost renovată capital.

Strada, care este amenajată cu trotuare şi borduri, a fost reparată în cadrul Programului Drumuri Bune 1”, costul lucrărilor fiind estimat la două milioane şi jumătate de lei.
Cei mai mulţumiţi de implementarea acestui proiect sunt, evident, localnicii, unii dintre care ne-au declarant că cel mai rău drum din Porumbrei era aici, toată apa din deal se revărsa încoace. Acum e altă poveste: drumul este bun, ca în Europa, chiar și copiii se joacă pe el.
La inaugurarea străzii renovate au asistat: deputatul democrat Ghenadie Buza, președintele raionului Cimișlia, Iovu Bivol, șeful adjunct al Oficiului teritorial Hâncești al Cancelariei de Stat, Andrei Tomescu, președintele organizației teritoriale a Partidului Democrat din Moldova, Mihai Olărescu, alți reprezentanți ai autorităților publice locale, ai societății civile, care au adresat cordiale felicitări locuitorilor de aici cu ocazia evenimentului, au adus mulțumiri colectivului care a efectuat lucrările necesare, de la întreprinderea „Alternativa Construct”, condusă de Valentin Gladcov.
„Noi avem o satisfacție deosebită că grație Programului național „Drumuri bune 1”, lansat de Partidul Democrat din Moldova, avem marea bucurie în sufletul nostru de a merge pe un drum frumos, naţional, drept, construit după toate cerinţele europene”, a spus Ioana Stoica, primarul comunei Porumbrei.
Următorul proiect din localitatea respectivă este un proiect pentru două străzi adiacente acestui drum, un proiect care va costa 3,2 milioane de lei şi oficialii au anunțat, la sfârșitul manifestării de dare în folosință a traseului modernizat, că în scurt timp vor avea loc licitaţiile.
În comuna Porumbrei din raionul Cimişlia locuiesc aproximativ trei mii de oameni, aici înregistrându-se una dintre cele mai înalte natalități din țară.
Mai informăm cititorii că în 2018, prin Programul național „Drumuri bune” au fost reabilitaţi 1.600 de kilometri, iar investiţiile au depăşit 1,6 miliarde de lei.
Programul a fost lansat de Guvern, la iniţiativa preşedintelui Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc.
În acest an, în cadrul programului, vor fi reparați cu o mie de kilometri de drum mai mult decât în 2018.

Cristian POPESCU