Donează sânge și salvează o viață

Săptămâna precedentă, în orașul Cimișlia, a avut loc donare voluntară de sânge. Donatorii, persoane cu vârsta de peste 18 ani, au fost așteptați, cu un act de identitate, la Secția de transfuzie a sângelui din centrul raional, între orele 8 si 15.

La acțiunea de voluntariat au participat locuitori din mai multe sate ale raionului Cimișlia. Conform unor date statistice oferite de către Instituția medico-sanitară publică „Centrul de Sănătate Cimișlia”, cel mai bine la acest capitol se prezintă populația de la Ciucur-Mingir, unde sarcina de donare a sângelui a fost deja îndeplinită cu peste 100 de procente.
De un activism sporit dau dovadă și donatorii de sânge din satul Valea Perjei, unde sarcina este realizată în proporție de 76 la sută, din satul Suric – 65%, din satul Topala – 50 la sută etc.
„Am 66 de ani, ne-a relatat Gheorghe Pînzaru, primarul satului Ciucur-Mingir, și am mers să donez sânge mulți ani la rând, pentru că sunt destule persoane care au nevoie de el, de aceea, nu trebuie să fim indiferenți. În calitate de conducător al administrației publice locale, organizez locuitorii ca în fiecare an să facem acest lucru bun. Îi îndemn pe toți să doneze sânge”.
Mihai Haruța este din aceeași localitate, are 21 de ani și ne-a declarat că a venit pentru prima dată să doneze sânge. „Prietenul meu, care face al doilea an consecutiv acest lucru, m-a convins să procedez la fel”, a spus tânărul.
„Prima dată am donat sânge pentru o rudă din familia mea, iar astăzi sunt aici pentru a treia oară, vreau să-i ajut cu ce pot și pe alții”, ni s-a destăinuit Ecaterina Rotaru din Gura Galbenei.
Consiliul Raional Cimișlia a alocat 100.000 de lei pentru donatorii de sânge, în medie cate 100 de lei pentru fiecare. De asemenea, lor le sunt oferite câte 100 de grame de ciocolată, 400 de grame de halva, 250 de grame de fructe uscate, câte o conservă de legume, un litru de suc, toate bogate în vitamine. În total, pachetul alimentar conține cel puțin 80 de grame de proteine si 1500 de calorii, necesare pentru recuperarea fiecărei persoane care a donat sânge.
Toate aceste produse alimentare vor contribui la menținerea și asigurarea unui mod de viață sănătos.
Alina JENTIMIR,
studentă la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM