Municipiul Cahul și orașul Ștefan Vodă, învingători ai unui concurs al ADR

Municipiul Cahul și orașul Ștefan Vodă au ieșit învingătoare în urma concursului organizat de către Agenţia de Dezvoltare Regională Sud în scopul implementării măsurilor de susţinere a dezvoltării urbane.

Concursul s-a desfășurat în perioada 26 aprilie – 14 mai 2019 și a avut drept potențiali beneficiari toate primăriile orașelor/municipiilor din Regiunea de Dezvoltare Sud, care nu au elaborate programe de revitalizare urbană, dar care recunosc modernizarea comunităților drept prioritate de dezvoltare locală și intenționează să elaboreze astfel de documente pe parcursul anului 2019.
Sprijinul va fi acordat în cadrul proiectului „Suport pentru administrația Republicii Moldova în implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2016-2020 prin dezvoltarea urbană integrată și sustenabilă”. Acesta este implementat de către Ministerul Investițiilor și Dezvoltării Economice din Polonia în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului din Republica Moldova și de Reprezentanța Fundației „Solidarity Fund PL”.
Ion CIUMEICĂ