9 mai, sărbătoarea păcii și a unității, consemnată la Cimișlia

Sute de oameni au participat la mitingul organizat de către autoritățile publice locale în centrul orașului Cimișlia cu ocazia zilei de 9 mai.

Solemnitățile au început cu intonarea de către Orchestra de fanfară a Consiliului raional a Imnului de Stat al Republicii Moldova, după care preotrul Ioan Jelihovschi, parohul Bisericii creștin-ortodoxe „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din localitate a oficiat un serviciu divin întru pomenirea tuturor celor căzuți pe câmpurile de bătălie.
Lista vorbitorilor oficiali în cadrul evenimentului a fost deschisă de către Iovu Bivol (foto) , președintele raionului Cimișlia, care a declarat: „Ziua de 9 mai are o conotație dublă și se referă la data în care aliații din cel de-al Doilea Război Mopndial au obținut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai distrugătoare conflagrații din istoria bătrânei Europe. Victoria națiunilor din coaliția antifascistă a permis edificarea unei noi Europe – o Europă fără războaie, o Europă a dezvoltării pașnice, o Europă a libertății. De aceea, ghidat de responsabilitatea apropierii țării noastre de standardele europene, Parlamentul Republicii Moldova a decretat pentru ziua de 9 mai încă o sărbătoare – Ziua Europei. Este o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa. Avem temei să credem că realizarea aspirațiilor la un viitor mai bun este integrarea țării noastre în Uniunea Europeană, spațiu al democrației și prosperității”.
Conducătorul raionului Cimișlia a ținut să mai specifice că, alături de multe alte state, țara noastră a plătit și ea un preț greu pentru obținerea Victoriei. Circa 600 mii de moldoveni au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. Peste 70 de mii de ostași și-au dat viețile pentru eliberarea Moldovei. Pe câmpurile de luptă au căzut și 1402 locuitori ai raionului nostru. Astăzi, mai sunt în viață opt participanți la acele bătălii și două văduve de război.
Deputatul de Cimișlia și Basarabeasca, Dumitru Diacov, președinte de onoare al Partidului Democrat din Moldova, a menționat în cuvântarea sa că evenimentul de la 9 mai 2019 este despre ziua de mâine, pe care ne-o dorim plină de pace, înțelegere, conlucrare, muncă pentru binele nostru comun. Căci pentru aceasta au luptat milioane de oameni de cele mai diferite naționalități: ruși, ucraineni, moldoveni, gruzini, francezi, polonezi, kazahi etc.

Tripla semnificație a acestei zile
Pentru Gheorghe Răileanu, primarul orașului Cimișlia, această zi are o triplă semnificație, căci, a declarat domnia sa, Evenimentele de la 9 mai 1877 și 9 mai 1945, precum și Ziua Europei, se înscriu ca monumente glorioase ale luptei românilor pentru liberate, unitate și independență, de recunoștință către generațiile de luptători și eroi pentru dreptate socială, libertate, unitate și independență”.
În același context, edilul-șef al Cimișliei a amintit că în primăvara aceasta se împlinesc 142 de ani de la proclamarea independenței de stat a României, după Unirea Moldovei cu Țara Românească (Muntenia și Oltenia) din ianuarie 1859. La 9/21 mai 1877, moldoveanul Mihail Kogălniceanu a proclamat, la sesiunea extraordinară a Adunării Deputaților din România: „Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare (…), suntem o națiune liberă și independentă”.

Alte mesaje de felicitare
Cu mesaje de felicitare au venit în fața celor prezenți și Andrei Tomescu, reprezentantul Cancelariei de Stat în teritoriu, Iosif Chetraru, președintele organizației raionale a veteranilor de război și de muncă.
„Ziua Victoriei, a specificat în discursul său ex-președintele raionului Cimișlia, Mihai Olărescu, este și Ziua Europei, sărbători unite prin idealul de pace și conlucrare. 9 Mai este Ziua memoriei și a împăcării”.
Alexandru Stoian, student la Academia Militară „Alexandru cel Bun” din Chișinău, a dat asigurări celor prezenți că generația tânără va păstra cu sfințenie amintirea despre faptele eroice ale buneilor și părinților noștri.
Tot despre aceasta au fost și melodiile interpretate, versurile declamate de către un grup de elevi de la instituțiile de învățământ mediu din centrul raional, numerele artistice fiind interpretate în pauzele dintre cuvântări.
Mitingul din ziua de 9 mai de la Cimișlia s-a încheiat cu depuneri de coroane și flori la statuia domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, la complexul memorial „Mama îndoliată”, la monumentul celor căzuți în luptele din Afganistan, la piatra comemorativă a combatanților uciși pe malurile Nistrului în războiul din 1992 și la obelscul eroilor neamului românesc de la Scara Prahovei.

Octavian POPESCU