Festival la Leova în memoria rapsodului Vasile Mișcoi

Casa de Cultură din orașul Leova a găzduit, duminica trecută, cea de-a doua ediție a Festivalului regional al orchestrelor de muzică populară de la școlile de muzică și arte în memoria rapsodului băștinaș Vasile Mișcoi.

Manifestarea în cauză, se subliniază într-o postare pe pagina electronică a Consiliului Raional Leova, este unică de acest fel în Republica Moldova și urmărește scopul de a descoperi și promova tinerele talente în interpretarea muzicii populare și de a populariza folclorul.
Festivalul tradițional a fost organizat de către Secția cultură, turism, tineret și sport prin contribuția substanțială a Consiliului Raional Leova și a familiei regretatului Vasile Mișcoi.
În cadrul evenimentului au răsunat nestemate muzicale prezentate de orchestrele de muzică populară pentru copii din localitățile Leova, Cărpineni, Hâncești, Nisporeni, Chișinău, Ungheni și Comrat, colectivele din ultimele două municipii evoluând pentru prima dată la o astfel de manifestare.
Toți participanții au demonstrat un înalt nivel de interpretare, anticipată de o pregătire serioasă a elevilor. Aceștia sunt, până la urmă, printre principalii păstrători ai valorilor culturale, promotori ai spiritualității noastre.
Orchestrele de muzică populară au obținut premii bănești, trofee și medalii din partea organizatorilor.
Ion CIUMEICĂ