Comemorarea eroilor căzuți la Nistru

Sâmbătă, 2 martie curent, s-au împlinit 27 de ani de la declanșarea, de către Federația Rusă, a războiului împotriva Republicii Moldova. Cu această ocazie, Asociația Veteranilor de Război-1992 „Tiras–Tighina”, , filiala din raionul Cimișlia, a organizat o manifestare de comemorare a celor 10 persoane care și-au pierdut viața în luptele de pe malurile Nistrului.

Mitingul solemn a început cu un serviciu divin oficiat de către preotul Nicolae Hristov, paroh al Bisericii creștin-ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din localitate, pe parcursul căruia au fost pomenite jertfele bătăliilor, s-au rostit rugăciuni pentru sănătatea celor vii.
În fața asistenței prezente în preajma plăcii memoriale pe care sunt înscrise numele celor 10 eroi căzuți la Nistru a rostit o cuvântare Sergiu Prisăcaru, președintele Asociației raionale a combatanților „Tiras-Tighina”.
„Rusia, a spus el, înțelegând că pierde Basarabia din componența imperiului, a ordonat ca structurile banditești, la 2 martie 1992, să atace ultimul nostru bastion constituțional din stânga Nistrului – Comisariatul de Poliție Dubăsari… Așa a început războiul de eliberare națională și de apărare a teritoriului constituțional al tânărului stat, Republica Moldova”.
În continuare, Sergiu Prisăcaru a povestit că a participat la război în componența Trupelor Speciale de Carabinieri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Compania Cimișlia, din care a făcut parte, a purtat lupte pe platoul de la Coșnița, precum și lângă Chițcani, la Bender.
„Cea mai complicată misiune de luptă, a declarat el, a fost în orașul Bender, unde au căzut pământenii noștri Ion Cecati, Anatolie Marîi, Petru Neagu, Vasile Gladarenco, Vladimir Enache, mulți au fost răniți”.
Printre vorbitori s-au numărat și Vasile Melente, vicepreședinte al raionului Cimișlia pentru probleme sociale, Ion Tașcă, participant la război, Anastasia Rusu, secretar al Consiliului Orășenesc, Gheorghe Dones, șeful Secției raionale administrativ-militare ș.a.
S-a menționat că unii politicieni, lipsiți de bunul simț omenesc, încearcă astăzi să falsifice adevărul istoric, să ponegrească nobila cauză pentru care moldovenii au luptat acum 27 de ani. În opiniile combatanților, expuse pe parcursul manifestării, „este culmea obrăzniciei când președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, trădând interesele naționale în folosul Rusiei, depune flori la mormintele celor veniți din această țară, care ne-au bombardat satele, au împușcat în noi, pe pământul nostru, ne-au ucis frații, ne-au distrus casele, ne-au ars grânele pe câmpuri. Și tot Dodon spune că noi suntem vinovați și trebuie să ne cerem iertare de la cei care au venit să ne îngenuncheze. Oare pentru aceasta s-au jertfit camarazii noștri?”.
Consiliul Raional Cimișlia a acordat diplome de onoare câtorva participanți la bătăliile de pe malurile Nistrului, iar unor combatanți li s-au înmânat distincții de stat.
Acordul final al mitingului l-a constituit depunerea de coroane și buchete de flori la placa memorială pe care sunt incrustate numele celor căzuți pentru independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova.
Autoritățile publice locale au avut grijă să aloce surse financiare pentru organizarea unei mese de pomenire într-un centru de alimentație publică din apropiere.
Ion CIUMEICĂ