ALEGERI PARLAMENTARE 2019 – Cine sunt primii concurenți electorali în circumscripția națională

În prima săptămână a anului curent, Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat, în baza listelor prezentate și a altor documente prevăzute de legislația în vigoare, primii patru concurenți care vor participa, la nivel național, la alegerile legislative din 24 februarie 2019.

Aceștia sunt Partidul Democrat din Moldova (PDM), Blocul electoral „ACUM Platforma DA și PAS”, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). În urma tragerii la sorți desfășurată la CEC, anume în ordinea respectivă cei patru concurenți electorali vor figura în unul din buletinele de vot.
Comisia Electorală Centrală a înregistrat, de asemenea, simbolurile electorale ale acestora.
Astăzi vă facem o scurtă prezentare a listelor candidaților celor trei formațiuni politice și a Blocului electoral menționate mai sus, care vor participa la viitorul scrutin în cadrul circumscripției naționale.
Partidul Democrat din Moldova
Cap al listei constituite din 53 de persoane este Vladimir Plahotniuc, liderul acestei formațiuni politice.
Printre primii cinci, în ordine consecutivă, se mai regăsesc: Pavel Filip, șeful Cabinetului de Miniștri al Republicii Moldova; Andrian Candu, președintele Parlamentului; Constantin Botnari, secretar general al PDM; Monica Babuc, ministrul Educației, Culturii și Cercetării.
Dumitru Diacov, președinte de onoare al Partidului Democrat din Moldova, originar din satul Bașcalia, raionul Basarabeasca, se află pe poziția a zecea.
În listă mai găsim încă șase oameni din regiunea de distribuire a publicației „Gazeta de Sud”. Astfel, Demian Caraseni din municipiul Comrat, deputat în actualul Parlament, ocupă locul 21; Maria Culeșov din orașul Cimișlia, directoare a Agențliei de Dezvoltare Regională Sud, este a 28-a; iar Ion Cărpineanu din comuna Cărpineni, raionul Hâncești, primarul acestei localități, este al 33-lea.
Din lista PDM mai fac parte: Valeriu Dragnev ( nr. 35), născut în satul Bașcalia din raionul Basarabeasca, director al „Basarabia Lwin SRL”; Nicolae Gorban (nr. 37) din orașul Căușeni, președinte al raionului respectiv; Rodica Cucereanu (nr. 47) de la Crihana Veche, raionul Cahul, primar al acestei localități.
Blocul electoral „ACUM”
Lista acestui concurent electoral cuprinde 54 de nume, având-o în frunte pe Maia Sandu, președinta Partidului Acțiune și Solidaritate.
Ea este urmată de Andrei Năstase, conducătorul Platformei Demnitate și Adevăr.
Locul trei îi revine lui Alexandru Slusari din municipiul Chișinău, administrator al Societății cu Răspundere Limitată „Rural-Asig”.
Pe poziția a patra îl găsim pe Igor Grosu, secretar general al Partidului Acțiune și Solidaritate.
În top cinci intră și Igor Munteanu, director al Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”.
Din lista Blocului electoral „ACUM” fac parte și o serie de reprezentanți din zona de sud a țării. Spre exemplu, Sergiu Litvinenco din comuna Hârtop, raionul Cimișlia, consilier juridic la Asociația obștească „Fortius”, este înregistrat sub numărul 21; Valentina Manic din municipiul Hâncești, agent de asigurări la Societatea pe acțiuni „Donaris Viena Insurance Grup”, este a 38-a; pe Oleg Canațui din orașul Leova, administrator al societăților pe acțiuni „STABIL-GLOBAL-CAN” și „ERO MED-LUX”, îl găsim pe poziția a 41-a.
Pe următoarea treaptă se află Sergiu Tutovan din comuna Giurgiulești, raionul Cahul, agronom la Întreprinderea cu capital străin „Acrimeteo Servicii”.
Spre sfârșitul listei il găsim pe Valeriu Bobrov (nr. 52) din municipiul Hâncești, manager vânzări la SRL „Nova Broker”.
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova
Lista electorală a acestei formațiuni politice, înregistrată de CEC, este alcătuită din 50 de candidați, ea fiind deschisă de către Vladimir Voronin, președintele PCRM.
În continuare, însă, este aplicată ordinea alfabetică. Probabil, în ajunul alegerilor din 24 februarie, vor fi operate modificări în această listă.
Până atunci, iată mai multe nume din raza unde este citit săptămânalul „Gazeta de Sud”, toate acestea fiind incluse în lista cu pricina: Ana Bratunova din municipiul Comrat, specialistă priunciupală la Spitalul raional; Petru Burlacu din municipiul Cahul, șef al Direcției generale la Casa teritorială de asigurări sociale; Ivan Cîlicic din municipiul Comrat, pensionar; Alexei Eremia din municipiulHâncești, temporar neangajat; Serghei Filipov, primar al orașului Taraclia; Nicolai Nicolaev din orașul Basarabeasca, șef de direcție la Întreprinderea de stat „Calea Ferată a Moldovei”; Veaceslav Nigai, vicepreședinte al raionului Căușeni; Diana Orlov, psiholog la Gimnaziul „M. Sîrghi” din satul Cioburciu, raionul Ștefan Vodă; Elena Parpolova, directoare a Gimnaziului de la Sărata Nouă, raionul Leova; Inga Sibova din orașul Cimișlia, șefă de secție la SRL „Cimișlia-Gaz”; Inna Șupac din orașul Basarabeasca, deputată.
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
54 de oameni sunt incluși în lista electorală a respectivei formațiuni politice.
Sub numărul 1 figurează Zinaida Greceanîi, președinta PSRM. A doua poziție este atribuită lui Vlad Bătrîncea din Chișinău, deputat în actualul Legislativ. După el vine Ion Ceban, tot din capitala țării, consilier municipal.
Locul patru aparține lui Eduard Smirnov de la Chișinău, deputat. Bogdan Țîrdea din orașul Codru, membru și el al forumului suprem din țara noastră, este al cincilea pe listă.
Un pic mai jos, pe poziția a șasea, în lista Partidului Socialiștilor, o găsim pe Ivanna Kok-
sal din municipiul Comrat, deputată în Legislativul care își finalizează mandatul.
Urmează în continuare o serie de alte persoane de pe întreg cuprinsul țării, printre care sunt și șapte oameni din zona de sud a țării, în special, din unitatea teritorial-autonomă găgăuză.
Bunăoară, sub numărul 14, îl aflăm pe Grigore Novac din satul Sălcuța, raionul Căușeni, deputat; sub numărul 19 – pe Alexandr Suhodolski din municipiul Comrat, vicepreședinte al Adunării Populare a Găgăuziei; sub numărul 29 – pe Fiodor Gagauz din localitatea Gaidar a unității teritorial-autonome găgăuze; sub numărul 35 – pe Grigore Uzun din orașul Vulcănești, președinte de comisie în Adunarea Populară a Găgăuziei.
Olesea Brînză din municipiul Hâncești, secretară executivă a organizației raionale a PSRM, ocupă poziția a 47-a; Alionei Briciag din orașul Leova, profesoară de biologie la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din localitate, i s-a atribuit locul 53; lista se încheie cu Elena Bratunova din Comrat, angajată a Biroului notarial „Grădinar L”.
***
În după-amiaza zilei de miercuri, 9 ianuarie curent, CEC a examinat, în cadrul unei ședințe ordinare, chestiunea privind demersul de înregistrare a candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pentru circumscripția națională din partea Partidului Politic „Șor”, a simbolului electoral și confirmarea reprezentantului cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală și a persoanei responsabile de finanțe (trezorierul)”.
Anterior, CEC refuzase înregistrarea acestei formațiuni politice în calitate de concurent electoral din cauza constatării unor nereguli în dosarul depus.
În timpul ședinței de miercuri a CEC, în fața sediului Comisiei Electorale Centrale s-au adunat câteva mii de simpatizanți ai Partidului Politic „Șor”, care au venit să-și susțină favoritul. Cu votul a șase din cei nouă membri ai Comisiei Electorale Centrale, această formațiune politică a devenit al cincilea concurent electoral în lista națională a alegerilor parlamentare din 24 februarie anul curent.
Ion CIUMEICĂ