Peste 64 mii de arbori au fost plantați la Popeasca, Ștefan Vodă

O pădure de peste 15 hectare a fost plantată, sâmbăta trecută, în Zona Ramsar „Nistrul de Jos”, situată în apropierea satului Popeasca din raionul Ștefan Vodă. Acest lucru s-a efectuat cu ajutorul a peste 200 de voluntari, al reprezentanților misiunilor diplomatice, precum și al angajaților agențiilor europene de dezvoltare din țara noastră.

După cum se menționează într-un comunicat de presă sosit pe adresa publicației „Gazeta de Sud”, sâmbăta, 17 noiembrie curent, sub auspiciul Președinției Austriei în cadrul Uniunii Europene (UE), la invitația Excelenței Sale Christine Freilinger, ambasadoare a Austriei în Republica Moldova, împreună cu voluntarii localnici și cu voluntarii din capitală, la lucrările de plantare au participat Excelența Sa Peter Michalko, șeful Delegației UE la Chișinău, precum și ambasadori și reprezentanți ai agențiilor de dezvoltare din țările Uniunii Europene în țara noastră.
Potrivit delegaților misiunilor diplomatice europene, situația ecologică a fluviului Nistru şi a biodiversității în zona Nistrului de Jos constituie o prioritate pentru reprezentanții statelor membre ale UE.
În calitate de voluntari, la sădire au venit și reprezentanți ai Armatei Naționale, ai Serviciului Protecție Civilă, colaboratori ai poliției, lucrători ai primăriilor din Zona Ramsar, dar și membri ai organizațiilor neguvernamentale din raionul Ștefan Vodă.
Sâmbătă, s-au plantat ultimele patru hectare cu peste 20 de mii de arbori și arbuști, iar în total aici au fost sădiți peste 64.000 de puieți de diferite specii, cu scopul de a proteja solul, flora și fauna din zona Ramsar „Nistrul de Jos”, precum și pentru a contribui la formarea rețelei ecologice la nivel local, în conexiune cu rețeaua națională și cea Pan–Europeană de pe râul Nistru.
Terenul plantat este situat lângă Grădinile Nighicea din imediata apropiere a luncii Nistrului, care reprezintă unica și cea mai veche plantație de copaci fructiferi de peste 100 de ani din Republica Moldova, cu multe izvoare care curg în unul din principalele râulețe locale ce se varsă în fluviu.
În viitorul apropiat, vor fi plantate și alte peste 15 hectare de fâșii de protecție în cele 13 localități din partea dreaptă a fluviului și în cinci comunități din stânga Nistrului, care intră în componența Zonei Ramsar „Nistrul de Jos”.
În comunicatul de presă se mai precizează că evenimentul de sădire a arborilor și arbuștilor a fost organizat de către Societatea ecologică „Biotica”, Asociația obștească „Eco–Contact” și Asociația obștească „Parcurile Viitorului”, în cadrul proiectului „Măsuri de adaptare și reziliență la schimbările climatice și dezvoltarea instituțională în Zona Ramsar „Nistrul de Jos”.
Proiectul este implementat cu sprijinul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare din fondul Programului Austriac de Dezvoltare și Cooperare.
Ion CIUMEICĂ