Protecția copiilor în raionul Ștefan Vodă, în atenția autorităților

Situația a 24 de minori a fost examinată la ședința de săptămâna trecută a Comisiei pentru protecția copilului aflat în dificultate din raionul Ștefan Vodă, la care s-au trecut în revistă reușitele și s-au abordat problemele existente în acest domeniu.

Sub conducerea lui Vasile Gherman, vicepreședinte al raionului Ștefan Vodă, la sfârșitul lunii octombrie anul curent, aici a avut loc ședința Comisiei raionale pentru protecția copilului aflat în dificultate.

Potrivit platformei electronice a Consiliului Raional Ștefan Vodă, la lucrările comisiei în cauză au fost invitate: Aurica Cebotari, șefa Direcției raionale asistență socială și protecția familiei,  Natalia Bulat, șefa Serviciului asistența parentală profesionistă în cadrul aceleași instituții, Elena Luchin, asistentă socială comunitară în satul Carahasani, Maria Stavarachi, asistentă socială din localitatea Olănești, precum și mama biologică a doi copii de la Talmaza.

La ședință a participat și Zinaida Marin, primar de Răscăieți, care nu este indiferentă față de soarta copiilor din comună aflați în situații de risc.

Membrii comisiei raionale au examinat starea de lucruri în privința a 24 de copii din localitățile Purcari, Talmaza, Răscăieți, Slobozia, Copceac, Carahasani și Palanca.

Au fost raportate două cazuri de succes. Unul se referă la o fetiță de la Purcari, care a fost reintegrată în familia extinsă,iar altul — la doi copii, o fetiță de cinci ani și un băiețel de doi ani din Talmaza, care, după ce o anumită perioadă de timp s-au aflat în familia asistentei parentale, se vor întoarce acasă, deoarece mama lor biologică și-a schimbat radical comportamentul, a creat împreună cu sora mai mare condiții normale pentru copii, a avut grijă de ei și atunci când se aflau în altă familie.

Spre regret, în restul cazurilor atitudinea părinților față de propriii copii este strigătoare la cer. Minorii sunt supuși violenței fizice, psihice și sexuale, sunt ținuți flămânzi, suferă de râie și pediculoză, trăiesc în condiții  inimaginabile.

Pornind de la situația în care s-a ajuns, unii copii au fost plasați în familia parentală, altora li s-a prelungit termenul de plasare în centrele sociale comunitare din Olănești sau Ștefan Vodă până la rezolvarea situației, iar victimele violenței și ale abuzului sexual vor fi plasate într-un centru specializat din Chișinău pentru consiliere psihologică.

Se cere menționat faptul că membrii Comisiei raionale pentru protecția copilului aflat în dificultate au manifestat o atitudine cu adevărat responsabilă față de deciziile luate,deoarece de ele depinde soarta minorilor.

În context, Zinaida Marin, primar de Răscăieți, profund indignată de comportamentul unor consăteni ai căror copii se află în situații de risc, a propus ca să fie luate măsuri drastice față de părinții iresponsabili care nu îndeplinesc nici hotărârile judecătorești. S-a adus și un exemplu concret: cu toate că, în conformitate cu  legea, persoanele lipsite de drepturi părintești trebuie să achite pensia alimentară copiilor, nimeni nu plătește nimic. Până cândva fi tolerată această situație? – s-a întrebat asistența.

Crescuți în condiții anormale, unii adolescenți au deja un comportament deviant de la regulile de conduită, care poate duce la delicvență. E greu de oprit degradarea morală a societății, dar prin eforturi comune putem ajuta sau chiar salva copii concreți care trăiesc alături de noi. Anume aceasta încearcă să facă membrii Comisiei pentru protecția copilului aflat în dificultate din raionul Ștefan Vodă.

Ion CIUMEICĂ