Colectivele de teatru din Leova, la un festival raional

În satul Romanovca, raionul Leova, s-a desfășurat ediția a II-a a Festivalului raional al colectivelor de teatru.

În scenă au fost montate lucrări din literatura națională: „Frunze de dor”, dramatizare după nuvela omonimă de Ion Druță; „Nunta” de Nicolae Esinencu „Take, Ianke și Cadîr” de Victor Ion Popa; „Soacra cu trei nurori” după Ion Creangă, „Sportul la vârsta potrivită”.

În cadrul activității au participat colectivele de teatru din localitățile Filipeni, Romanovca, Beștemac, Tigheci, Cazangic, Hănasenii Noi, scrie leova.org.

Toate colectivele au fost distinse cu diplome pentru participare activă și promovare a teatrului popular și li s-au înmânat premii bănești.

Cea mai impresionantă prezentare a fost a trupei de teatru din satul Tigheci, care a montat un fragment din piesa lui Victor Ion Popa „Take, Ianke și Cadîr” și, respectiv, colectivul de teatru din Filipeni, care a montat partea a III-a a poveștii „Soacra cu trei nurori” de Ion Creangă. Astfel, ambele trupe de teatru s-au plasat pe locul I.

Pe locul II s-au situat colectivele de teatru din satele Cazangic și Hănăsenii Noi. Trupa de teatru de la căminul cultural din Romanovca s-a clasat pe locul III. Colectivul Casei de cultură din satul Beștemac a fost distins cu o diplomă pentru participare active în cadrul festivalului.

Ion CIUMEICĂ