O masă rotundă la Comrat despre activitatea presei locale

La începutul săptămânii curente, organizaţia non-guvernamentală „Prospect” din oraşul Cimişlia a desfăşurat, în incinta Primăriei muncipiului Comrat, cea de a doua masă rotundă din cadrul proiectului „Sensibilizarea opiniei publice cu privire la libertatea de exprimare şi accesul la mass-media locală (regiunea de Sud a Republicii Moldova)”, care este implementat cu sprijinul financiar al Freedom House.

Amintim cititorilor, că, la începutul verii curente, o astfel de manifestare a avut loc în oraşul Basarabeasca.

De astă dată, monitorizării au fost supuse mai multe instituţii de presă din regiunea teritorial-autonomă Găgăuzia.

După cum a relatat celor prezenţi Mariana Stratulat, expertă media din  capitala ţării, au fost analizate materialele plasate pe parcursul lunilor iunie şi iulie a.c. pe trei site-uri (Gagauzmedia.md, Comrat.md şi Gagauzinfo.md), dar şi în variantele electronice ale gazetei „Vesti Gagauzii” („Veştile Găgăuziei”) şi postului de televiziune ATV.

Metodologia de verificare activităţii presei electronice şi celei tipărite a cuprins mai multe compartimente: genul eroului principal în producţia media; oglindirea bărbaţilor şi femeilor (ca eroi principali) în domeniile politic, economic, social, cultural, educativ, sportiv, financiar şi ecologic; limbile în care au fost scrise articolele; chipul eroului principal (pozitiv, negativ, neutru); existenţa simbolului vizual care informează consumatorul de media despre începerea emisiunilor însoţite de titre sincronice; translarea zilnică a unei ediţii de noutăţi în intervalul orelor 17.00-23.00, însoţită de titre sincronice; anunţarea numelui de familie, prenumelui şi funcţiei persoanei căreia i se solicită interviu etc.

În continuare, Nicolae Hristov, asistentul  proiectului în cauză,  a relatat despre organizarea, în perioada 1 iunie-30 iulie 2018, în municipiul Comrat, a unui sondaj prin telefon cu participarea a 300 de persoane,  vârsta medie a cărora a constituit 48,2 ani.

Unui număr de 144 de femei şi 156 de bărbaţi le-au fost adresate mai multe întrebări, preponderent legate de atitudinea lor faţă de  mijloacele de informare în masă. Spre exemplu, respondenţilor li s-a solicitat să-şi expună părerile despre preferinţele acordate radioului, televiziunii, presei scrise şi portalurilor de ştiri; despre posibilităţile de a participa la emisiuni şi la pregătirea materialelor; despre nivelul de corectitudine şi cel de obiectivitate al mediei locale; despre pluralismul lingvistic în  activitatea mijloacelor de informare în masă etc.

Cele două rapoarte au fost compeltate de un reportaj televizat realizat cu trecătorii prin parcul central al reşedinţei unităţii teritorial-autonome Gagauz-Yeri.

Prezent la eveniment, Serghei Anastasov, primarul municipiului Comrat, a salutat derularea unui asemenea proiect şi accentuat rolul mare care revine presei în democratizarea unei societăţi. „Să nu uitaţi că sunteţi puterea a patra în stat şi populaţia aşteaptă de la jurnalişti informaţii obiective şi pline de adevăr, a declarat edilul-şef. Noi, în calitate de autoritate publică locală, suntem gata să colaborăm cât mai eficient şi pe toate planurile cu presa tipărită şi cea electronică”.

Discuţia au continuat-o Elizaveta Rotari, directoarea postului de televiziune local ATV, Ludmila Topal, redactoră principală a postului de televiziune BasTV din  oraşul Basarabeasca, Ecaterina Terzi, profesoară de jurnalism la Universitatea de Stat din Comrat, şi alţi vorbitori, care au lansat un şir de propuneri în vederea îmbunătăţirii în continuare a actvivităţii presei la nivel regional şi la cel local.

Andrei Bargan, coordonatorul proiectului nominalizat, a făcut o totalizare a convorbirilor purtate pe parcursul manifestării şi a anunţat că următoarea masă rotundă va fi organizată în oraşul Taraclia, în toamna acestui an.

Ion CIUMEICĂ