În sudul Moldovei a început a nouă campanie de cercetări arheologice interdisciplinare

Echipa de cercetători ai Asociaţiei Obşteşti „Institutul de Cercetări Bioarheologice și Etnoculturale” (ICBE), ), a început o nouă campanie de cercetări arheologice interdisciplinare în sudul Republicii Moldova, transmite CURENTUL.

Din echipa de cercetători fac parte Ion Ciobanu (arheolog), Angela Simalcsik (antropolog), Serghei Agulnicov (arheolog), Robert Daniel Simalcsik (antropolog) și Nicolai Agulnicov (student).

Campania vizează, mai întâi de toate, cercetarea arheologică prin săpături a unei movile funerare de pe moşia satului Crihana Veche (Tumulul 15), cu implicarea la scară largă a elevilor de gimnaziu şi liceu, studenților și voluntarilor din municipiul Cahul și din satele din apropiere.

Cercetările interdisciplinare, care se vor a fi o incursiune în cotidianul oamenilor din trecut, sunt realizate de către arheologii şi paleoantropologii Asociaţiei Obşteşti „Institutul de Cercetări Bioarheologice şi Etnoculturale” (ICBE), în colaborare cu Asociaţia Obştească „Pro Art”, în cadrul proiectului „Prin Artă spre Cultură”, prin intermediul Programului „Cahul – Capitala Tineretului 2018”, organizat şi finanţat de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova.

În intervalul 9-12 august 2018 vor fi organizate lecţii şi prelegeri publice cu tematici din domeniul arheologiei, paleoantropologiei și etnografiei, la care vor participa tineri din regiunea de sud a Republicii Moldova și din județul Galați (România). Tot atunci se va organiza pe şantier Parcul de Arheologie Experimentală, unde vor fi reconstruite locuințe din preistorie, ateliere de modelare a ceramicii, de prelucrare a oaselor de animale şi confecţionare a uneltelor.

Sorina REMENTOVA