La Cahul a fost inaugurată Aleea Siguranţei

O Alee a Siguranţei a fost deschisă săptămâna trecută la intrarea în parcul central din municipiul Cahul. Este o iniţiativă a Inspectoratului General de Poliţie şi are scopul de a învăţa populaţia cum să evite sau să se protejeze în situaţii de risc.

Aleea Siguranţei de la Cahul include mai multe panouri de atenționare prin care trecătorii sunt informați despre siguranţa în trafic, cum să-şi protejeze locuinţele, maşinile şi buzunarele de răufăcători, precum şi cum să-și pregătească copiii să reacționeze în situațiile de risc.

”Prin inaugurarea Aleii ne dorim o comunitate în care fiecare cetățean să se simtă în siguranță. Prin această acțiune ne-am propus să creștem gradul de siguranță și de informare a cetățenilor, astfel încât fiecare să afle reguli simple de siguranță, dar utile”, a explicat Alexandru Pânzari, șeful Inspectoratului General de Poliție.

Iniţiativa IGP a fost apreciată şi de Bertil Rosenberg, reprezentant al poliţiei din Suedia, care în prezent se află în orașul Cahul pentru a instrui colegii din Republica Moldova în domeniul poliției comunitare.

Cei care vor trece pe Aleea Siguranței din orașul  Cahul vor da de următoarele mesaje: Copilul tău trebuie să știe cum să evite situațiile de risc. Învață-l, nu-l blama. Educă-l și pregătește-l de situații complicate, nu-l izola. Să te ferești de hoții de automobile este simplu: evită să lași obiecte de valoare la vedere, astfel încât să reduci tentația hoților auto. Ai grijă de bunurile personale: portmoneu, telefon mobil și alte lucruri valoroase, atunci când te deplasezi cu transportul public sau te afli în locuri aglomerate. Un moment de neatenție te poate face victimă. Geamul deschis, corespondența nepreluată, poze demonstrative cu bunuri din casă și plecarea de la domiciliu plasate pe site-urile rețelelor de socializare sunt invitații directe pentru hoții de locuințe.

În timpul apropiat Alei ale Siguranței vor fi inaugurate în toate raioanele din țară.

Sorina REMENTOVA