Eşalonul al treilea: acelaşi lider

În Campionatul masculin al Republicii Moldova la fotbal, Divizia B, s-a mai jucat o etapă, a şasea la număr. Precum bine se ştie, actualul sezon competiţional se desfăşoară după o nouă formulă: meciurile au început în primăvară şi se vor încheia în toamnă. Amintim că anterior se aplica sistemul invers, de toamnă-primăvară.

În sona de sud a eşalonului trei al fotbalului autohton, în care evoluează opt echipe, la sfrşitul lunii iunie au avut loc patru noi întâlniri, care nu au influenţat aproape defel situaţia în clasament.

Deţinătoarea locului întâi, Clubul Sportiv de Fotbal Spartanii din localitatea Selemet, raionul Cimişlia, cu toate că a jucat în deplasare, la Taraclia, şi-a întărit şi mai mult poziţia de lider. Gazdele, FC Trachia, au reuşit să marcheze un gol, dar oaspeţii au înscris de cinci ori mai mult. După acest rezultat, de 5:1, Spartanii au acumulat un număr maxim de puncte – 18, din tot atâtea posibile, fiind unica formaţie care nu a suferit nici o înfrângere, ba chiar nu a înregistrat nici o egalitate.

La o diferenţă de cinci puncte, pe locul doi, se află FC Congaz din unitatea teritorial-autonomă găgăuză, care, în ultima etapă, a remizat, 0:0, în deplasare, cu FC Flacăra din satul Mingir, raionul Hânceşti.

Pe treapta a treia se află o altă reprezentată a Găgăuziei – Maiak din localitatea Chirsova, cu un total de 10 puncte.

În continuare, urmează: FC Fortuna Pleşeni din raionul Cantemir – nouă puncte, FC Olimp Comrat – şapte puncte, FC Flacăra Mingir – cinci puncte, FC Slobozia Mare, Cahul şi Trachia din Taraclia, fiecare având câte trei puncte.

În Divizia B Centru mai evoluează o echipă din regiunea noastră. Este vorba de Sinteza din oraşul Căuşeni, care, cu opt puncte la activ, ocupă locul şapte din cele 10 competitoare, dar această formaţie are un meci rezervă.

Reprezentativele din structura în cauză a fotbalului moldovenesc se află acum în vacanţă, care se va prelungi până la 25 august.