Înlesniri sociale pentru victimele represiunilor politice

Victimele represiunilor politice vor beneficia de un pachet de servicii medicale prioritare și de majorarea alocației lunare de stat. Măsurile se conțin într-un proiect de hotărâre aprobat la ședința cabinetului de miniștri din  4 iulie.

Pachetul de servicii medicale prioritare include efectuarea examenului medical profilactic anual la medicul de familie, investigațiile de laborator și instrumentale, precum și efectuarea tratamentului de reabilitare anual în Spitalul Asociației Curativ Sanatoriale și de Recuperare a Cancelariei de Stat.

Totodată, victimele represiunilor politice vor beneficia de 50% reducere din costul biletului de recuperare, față de 30% cât era până acum. Astfel, reducerea va fi de 3250 lei din prețul biletului, în comparație cu reducerea anterioară de 1950 lei.

De asemenea, Guvernul a aprobat majorarea cuantumului alocației de stat pentru această categorie de persoane cu 400 de lei, în total constituind 500 de lei lunar. MSMPS menționează că victimele represiunilor politice beneficiază și de ajutor material anual, care în anul 2018 constituie suma de 1000 lei pentru fiecare titular.

Măsurile aprobate vor fi puse în aplicare începând cu 1 septembrie 2018.