CC a constatat CARACTERUL INUTIL al Legii cu privire la FUNCȚIONAREA LIMBILOR vorbite pe teritoriul RM

Legea cu privire la funcționarea limbilor (într-un stat care nu mai există) e desuetă, dar limba rusă e „așa și așa”. Curtea Constituțională a admis parțial sesizarea deputaților liberali, care pretind că obligativitatea utilizării limbii ruse, dar și traducerea documentelor și actelor publice în această limbă ar contraveni Constituției. Decizia a fost pronunțată luni, 4 iunie.

Potrivit liberalilor, statutul limbii ruse a fost indicat prima dată în Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești, din septembrie 1989. Documentul stabilește că limba rusă, ca limbă de comunicare între națiunile din URSS, se folosește pe teritoriul republicii, alături de limba română, în calitate de limbă de comunicare între națiuni, ceea ce asigură un bilingvism național-rus și rus-național real.

„Inexplicabilă este păstrarea intactă a Legii, cu menținerea aceluiași statut și garanții pentru limba rusă – limba oficială a fostei URSS, la mai bine de 26 de ani de la proclamarea independenței statului Republica Moldova (27 august 1991) și la mai bine de 22 de ani de la adoptarea Constituției acesteia la 29 iulie 1994 (intrată în vigoare la 27 august 1994). E de la sine înțeles, pe planul funcționării limbilor în Republica Moldova, anacronismul unei asemenea situații”, se menționează în sesizarea liberalilor.

Ca urmare a deliberărilor, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale articolul 4, alineatul 2, al Codului Jurisdicției Constituționale și articolul 31, alineatul 2, din Legea din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituțională. Curtea a constatat desuetudinea Legii din 1 septembrie 1989 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. (CC nu explică expres că Legea din 1 septembrie 1989 a căzut în desuetudine: A cădea în desuetudine = a ieși din uz, a nu se mai folosi, a nu mai fi obișnuit; a se perima).

Curtea a analizat mai întâi Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Având în vedere titlul acestei legi, dubiile pe care le presupune formularea sa, dar și rațiunile de ordin practic, Curtea a notat că însăși denumirea legii reflectă o realitate depășită. Denumirea de „Republică Sovietică Socialistă Moldovenească” nu mai există din 23 mai 1991, când numele statului s-a modificat în Republica Moldova.

De asemenea, Curtea a constatat, în preambulul Legii, o altă dovadă a caracterului desuet al acesteia: obligativitatea utilizării limbii ruse ca limbă de comunicare între națiunile din Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice. Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice s-a destrămat pe 26 decembrie 1991. De altfel, dacă ar fi acceptată vigoarea legii în discuție, această obligație ar constitui o altă impunere a unei concepții de o manieră paternalistă, atipică pentru perioada contemporană. Națiunile statelor succesoare ale Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice pot utiliza ca limbă de comunicare orice limbă doresc, important fiind actul înțelegerii.

CC a constatat CARACTERUL INUTIL AL LEGII CU PRIVIRE LA FUNCȚIONAREA LIMBILOR VORBITE pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Pe de o parte, nu dispozițiile sale produc efecte, ci dispozițiile legilor speciale ulterioare. Pe de altă parte, comunitatea din Republica Moldova trăiește într-un alt stat, unul nou, de drept, democratic și independent, în care rațiunile de moment ale Legii cu privire la funcționarea limbilor vorbite nu-și mai au rostul. Curtea a subliniat că efectele declarării desuetudinii unei legi echivalează cu abrogarea acesteia. În consecință, a declarat inadmisibil capătul de sesizare referitor la această Lege.

Potrivit Curții, caracterul oficial al limbii române în Republica Moldova nu exclude traducerea actelor normative adoptate sau emise de către unele autorități centrale ale Republicii Moldova în alte limbi, garantarea de către stat a dreptului la educație în limba rusă, publicarea actelor normative, a comunicărilor oficiale și ale altor informații de importanță națională în limba rusă și afișarea denumirilor instituțiilor și a localurilor publice în limba rusă. Textele de lege contestate din acest punct de vedere nu prevăd publicarea actelor normative, desfășurarea procesului de învățământ sau afișarea denumirilor instituțiilor și a localurilor publice exclusiv în limba rusă, ci, în primul rând, în limba română, limba rusă constituind o opțiune subsecventă (care rezultă din ceva, mai pe înțelesul DEX-ului).

Cu alte cuvinte, folosirea limbii ruse, în anumite cazuri, este opțională, nu obligatorie! Atunci de ce se mai cheltuiesc atâția bani pentru traducerea documentelor în limba rusă, de ce mai este menținut în Parlament un întreg aparat de traducători de documente și de vorbe vânturate în ședințe plenare? De ce nu se rezolvă și la noi problema la fel ca și în Ucraina? Fiindcă tăierea „nodului gordian” presupune și curaj, și înțelepciune, pe care, din păcate, suveranii noștri nu le au…

Hotărârea Curții este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac. Aceasta intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.

Carolina Cernat