Ziua uşilor deschise la poliţia din Cimişlia

Inspectoratul de poliţie Cimişlia (IPC) a organizat, săptămâna trecută, pentru absolvenţii de licee din acest raion, Ziua uşilor deschise.

Pe  parcursul evenimentului  tinerii şi tinerele au fost informate despre condiţiile de recrutare a potenţialilor candidaţi pentru admiterea la studii în cadrul Academiei „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi/sau de angajare în rândurile Poliţiei Naţionale.

Cu  mesaje de salut au venit în faţa liceenilor şeful Inspectoratului de poliţie Cimişlia,  Dan Pîrlici, şi şeful adjunct al aceleiaşi instituţii, Oleg Doni. De asemenea, conducătorii IPC au  vorbit despre oportunităţile activităţii în poliţie, precum şi despre implementarea strategiei de reformare a MAI pentru anii 2016 – 2020.

În continuare, angajaţii Secţiei resurse umane din cadrul Inspectoratului de poliţie Cimişlia au  prezentat şi au explicat principalele sarcini ce stau în faţa acestei structuri de forţă, au povestit despre munca de zi cu zi, au relatat despre alte aspecte relevante ale activităţii de serviciu, care au fost redate prin prezentarea unui film şi a pliantelor informaţionale, acestea de la urmă fiind distribuite asistenţei.

La final, absolvenţii instituţiilor preuniversitare de învăţământ au adresat întrebări, şi-au expus opiniile asupra modului în care percep ei activitatea poliţienească, au făcut cunoştinţă cu  modele de mijloace speciale şi arme care sunt în dotarea colaboratorilor inspectoratului.

Ion CIUMEICĂ