BĂTĂUȘII DIN CURTEA ȘCOLII (II)

Acești bullies au o inteligență emoțională slab dezvoltată, fiind marcați de nesiguranță, furie, nevoie de dominare, lipsă de empatie și slabe abilități sociale și de autocontrol. Ei nu știu ce înseamnă blândețea, toleranța, compasiunea, iertarea și respectul. Nu înțeleg ce este greșit în comportamentul lor și nu le pasă că victima lor suferă. Nu au nevoie de nici un motiv real pentru a hărțui pe cineva, deși mereu susțin că victimele sunt de vină (sunt „nesuferiți”, sunt „proști”, sunt „grași” etc.). De multe ori, sunt chiar geloși pe anumite calități pe care victimele lor le posedă (sunt mai inteligenți, mai apreciați de profesori, mai atractivi decât agresorii lor etc.).

Adeseori, copiii și adolescenții pot să-i intimideze și să-i hărțuiască pe alții cu care nu au nici un conflict doar pentru a fi considerați cool, pentru a fi acceptați de anumite grupuri și din frică de excluziune. Se feresc să se asocieze cu victima sau să-i ia apărarea împotriva agresorilor pentru a nu avea aceeași soartă, deși, în secret, le pot admira și compătimi pe aceste victime, realizând că tratamentul de care au parte este nemeritat.

În mod evident, un copil-agresor devine o problemă în școală și în societate. Adesea, în încercarea de a descuraja repetarea un astfel de comportament antisocial, părinții și educatorii:

  • aplică pedepse inadecvate, în loc să adreseze cauzele care l-au transformat pe copil în agresor;
  • nu iau nici o măsură, considerând că, atât timp cât nu s-a ajuns la un abuz fizic, nu s-a întâmplat nimic grav, lucrurile fiind taxate în mod eronat ca fiind niște „copilării”;
  • consideră că victima are partea sa de vină, ceea ce diminuează considerabil responsabilitatea agresorului și provoacă o victimizare secundară celui ce a fost deja agresat.

Ce-i de făcut?

Cum abordăm în mod corect aceste comportamente antisociale?

  • Manifestând toleranță zero față de toate aceste comportamente de hărțuire și intimidare, chiar și față de cele mai „mărunte”, sancționându-le în mod consecvent prin retragerea sprijinului pentru anumite activități preferate de agresor, prin interzicerea unor activități preferate în familie și la școală și prin limitarea accesului la anumite activități cu clasa/școala. La școală, agresorul poate fi eliminat de la cursuri un anumit număr de zile, acumulând în toată această perioadă absențe nemotivate. Evident că eliminarea frecventă din școală poate avea drept consecință situația de repetenție.
  • Monitorizarea atentă la școală și în familie a comportamentelor agresorului.
  • Monitorizarea strictă a conturilor de pe rețelele de socializare, a telefoanelor mobile și chiar interzicerea accesului la aceste mijloace de comunicare, până la încetarea acestor comportamente.
  • Stabilirea unui set de recompense pentru menținerea unei atitudini corecte și inhibarea comportamentelor de hărțuire și intimidare.
  • Consilierea psihologică a agresorului și chiar psihoterapia individuală și de grup. Acest demers are ca scop sprijinirea agresorului în rezolvarea eventualelor probleme din familia și din viața sa, cât și dezvoltarea inteligenței sale emoționale (o mai bună cunoaștere de sine, dezvoltarea abilităților de control, a asertivității, a funcției de autoreglare, precum și dezvoltarea abilităților sociale).
  • Consilierea psihologică și educațională a părinților agresorului și a familiei acestuia, pentru a-i ajuta să facă față problemelor cu care se confruntă în viața personală, în familie, și a eventualelor carențe de parentaj. În lipsa acestui demers cu familia agresorului, orice măsură luată de școală sau de părinți pentru a descuraja comportamentele de bullying se va dovedi ineficientă.
  • Organizarea de către școală a unor activități de prevenire a comportamentelor de bullying prin dezbateri, cu participarea unor experți din afara școlii (psihologi, consilieri, asistenți sociali, polițiști, medici, preoți etc), formatori de opinie și persoane publice cu notorietate în rândul copiilor și adolescenților, vizionarea de filme și documentare, desene animate și piese de teatru pe tema hărțuirii și intimidării.
  • Organizarea unor activități artistice în școală pe tema acestui fenomen – expoziții de desene, teatru, povești terapeutice și jocuri.

O greșeală pe care o fac adesea părinții este să își admire copiii pentru agresivitatea lor, confundând-o cu asertivitatea. Se autoiluzionează astfel că pruncii lor vor avea succes în viață și nu vor fi călcați de nimeni în picioare. Toți acești părinți au nevoie acută de consiliere psihologică, pentru că le fac copiilor lor un mare rău, încurajându-i să persevereze în astfel de comportamente. Practic, îi condamnă la un lung șir de suferințe: eliminarea din școală, pierderea prietenilor, mai târziu a partenerului de viață, a serviciului, conflicte cu legea și autoritatea legitimă și foarte, foarte multă nefericire. Vorba aceea: cine seamănă vânt culege furtună.

FAMILIA ORTODOXĂ