Consiliul Raional Leova a examinat mai multe chestiuni importante

Consiliul Raional Leova s-a convocat, recent, într-o ședință ordinară și a examinat mai multe chestiuni vitale pentru raion. Una din ele vizează măsurile de pregătire a economiei și a sferei sociale a raionului de activitate în perioada toamnă-iarnă 2018-2019.
La propunerea șefului secției cultură, Mihai Suruc, consiliul a aprobat decizia cu privire la modernizarea și informatizarea bibliotecilor publice din raion în cadrul programului „Novateca”.
La inițiativa președintelui raionului, Ion Gudumac, ședința a examinat chestiunea privind instituirea instituției publice „Școala primară Leova”, dar proiectul a fost remis spre examinare în comisia de specialitate.
Consiliul a completat trei decizii și a modificat alte două adoptate anterior.
La propunerea șefului Direcției economie, Ilie Condrea, Consiliul a aprobat planul de acțiuni pentru anii 2018-2020 privind implementarea strategiei de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii.

Ion MITITELU