BĂTĂUȘII DIN CURTEA ȘCOLII (I)

  Termenul de bullying este nou intrat în vocabularul nostru, dar desemnează un fenomen vechi: hărțuirea. Un bully este persoana care hărțuiește, care agresează o altă persoană. Până nu de mult, termenul îl desemna pe bătăușul din curtea școlii – un băiat mai solid decât ceilalți, nu prea inteligent și violent. O brută.

  Astăzi fenomenul este mult mai divers. Hărțuirea nu se realizează doar prin abuz fizic (lovirea/bătaia/bruscarea victimei), ci mai ales prin abuz verbal și emoțional. Poate avea loc în curtea școlii, pe stradă, dar și în spațiul virtual (cyberbullying) – prin rețelele de socializare, e-mail și telefonul mobil.

  Agresorii nu sunt doar băieți, ci și fete, iar victimele sunt și ele de ambele sexe – copii și adolescenți cu un respect de sine redus, timizi, retrași, lipsiți de apărare și, în general, fără prieteni. S-a constatat că băieții preferă să intimideze victimele prin abuz fizic, amenințări și umilințe, în timp ce fetele agresoare sunt adevărate artiste ale abuzului emoțional – bârfa, glumele răutăcioase, batjocura, atmosfera de ostilitate și respingere a victimei fiind manifestările predilecte.

 Cum ajunge un copil sau un adolescent să devină un bully? Unii vor spune că toți avem o doză naturală de agresivitate, care la copil se manifestă în mod necenzurat. Realitatea arată că nu orice copil dominator, agresiv sau impulsiv devine în mod necesar un bully. Studiile întreprinse în țări precum S.U.A. și Marea Britanie, unde fenomenul face ravagii, arată că micii hărțuitori (bullies) sunt în mod frecvent acei copii:

  • cărora le lipsește atenția unui părinte sau a ambilor părinți – prea ocupați cu serviciile lor sau doar indisponibili afectiv, nepăsători, ori prea absorbiți de propriile vieți. Șomajul, consumul de alcool sau de droguri, divorțul, o suferință fizică îi pot împiedica pe adulți să le acorde copiilor atenția cuvenită, scăpând hățurile din mâini. Copilul câștigă atenția celorlalți având comportamente inadecvate, care nu vor putea lăsa indiferent pe nimeni. Adesea, ei descoperă din întâmplare că, făcând ceva rău, ajung brusc în centrul atenției, chiar dacă atenția pe care o primesc este una negativă;
  • ai căror frați mai mari îi hărțuiesc și îi intimidează, mai ales dacă, la rândul lor, sunt agresați, hărțuiți, intimidați de unul sau de ambii părinți. Hărțuindu-și frații mai mici, se identifică cu agresorii lor și reușesc să-și satisfacă nevoia de siguranță și control.

Modele de agresori

  Adesea, părinții acestor copii sunt oameni impulsivi, furioși, care nu știu să facă față în mod adecvat unui conflict. Prin urmare, sunt modele de agresori, ale căror comportamente sunt copiate de către copiii lor în mod natural – chiar dacă agresivitatea părinților nu se îndreaptă neapărat către propriii copii.

  În afară de părinți, alți adulți semnificativi pot fi modele de agresori sau hărțuitori: bunici, rude, antrenori, vecini, cadre didactice etc.

  Agresorii:  îi domină, îi manipulează și îi blamează pe ceilalți;

  • sunt lipsiți de empatie și de capacitatea de-a anticipa consecințele faptelor lor;
  • apreciază „puterea” și îi disprețuiesc pe cei percepuți ca fiind slabi;
  • tânjesc după putere și atenție, și se bucură de frica pe care o inspiră celor din jur;
  • se înconjoară de „locotenenți” care se bucură de protecția „șefului” și de puterea pe care le-o conferă asocierea cu acesta.

  Agresorii care sunt sau au fost la rândul lor agresați de alții asemenea lor își satisfac nevoile de siguranță și control prin intimidarea și hărțuirea altora. Hărțuitorii care intimidează prin bârfă, umilințe, etichetare, ironie mușcătoare, excluderea și izolarea victimei, manipularea și instigarea celorlalți împotriva victimei suferă de un respect de sine instabil, cu tendința de a scădea vertiginos atunci când nu își pot impune punctul de vedere. Agresorii hiperactivi au slabe abilități sociale și nu știu cum să-și controleze impulsurile și emoțiile, nici cum să se comporte adecvat.

(va urma)

din ”Familia Ortodoxă”