Şcoala care îi scoate pe copii din lumea tăcerii

Sfârşit de an academic. Porţile Școlii-internat pentru copiii cu deficienţe de auz din Cahul sunt larg deschise, iar curtea şcolii te întâmpină cu o linişte deloc obişnuită pentru o instituţie de învăţământ.

Din discuţia cu Olga Apostu, directoarea Școlii-internat pentru copiii cu deficienţe de auz, aflăm că în prezent instituţia găzduieşte 28 de copii, care sunt repartizaţi în 5 clase a câte 5-8 copii.

Şcoala a fost fondată în 1953, în satul Boldureşti, raionul Nisporeni, iar ulterior, în 1978 a fost transferată la Cahul.

Unul din obiectivele principale ale şcolii pentru copii cu deficienţe de auz, este formarea deprinderilor de vorbire orală, care se realizează în procesul educaţional recuperator, în mod organizat şi dirijat. Copiii surzi şi hipoacuzici se instruiesc conform planului cadru pentru învăţământul primar, gimnazial şi liceal, dar adoptat la potenţialul copiilor cu cerinţe educaţionale speciale. „Foarte mult se lucrează cu aceşti copii în mod individual şi diferenţiat. În cadrul activităţilor individuale, fiecare copil lucrează sub dirijarea unui logoped şi obţine abilităţi de formare a pronunţiei. Prin posibilitatea percepţiei vizuale, care necesită o perfecţionare permanentă în extinderea câmpului vizual concomitent cu simţul kinestezic şi vibro-tactil. Alte discipline specifice şcolii noastre, pe lângă orele de logopedie sunt ritmica şi limbajul mimico-gestual”, a menţionat Olga Apostu.

Tatiana Prihlenco, de mai bine de 20 de ani, munceşte cu dedicaţie în această instituţie de învăţământ. Am găsit-o într-o sală modestă cu câţiva elevi din clasa a 6-a. Dânsa ne-a povestit că în cadrul orelor, fiecare pedagog se străduiește să le dea copiilor nu doar materialul pe care aceştia trebuie să-l însuşească, ci şi să le dezvolte un vocabular cât mai bogat, ca aceştia să se poată descurca şi după ce vor părăsi şcoala.

„În cadrul orelor, pe lângă limbajul mimico-gestual  oficial, îi mai deprindem pe copii şi cu un limbaj gestual non-formal, unul pe care ar putea să îl înţeleagă şi ceilalţi oameni, care nu au probleme de auz. Iar pe lângă acesta, mai folosim şi tehnica de labiolectură, adică cititul pe buze”, explică Tatiana Prihlenco.

„Totodată, aparatajul pe care îl folosim în timpul orelor (căşti, microfoane etc.) este unul învechit şi de cele mai multe ori deja uzat, iar statul, din păcate, nu le înlocuieşte cu altele, de aceea ne bazăm mai mult pe aparatele auditive pe care le au copiii. Câţiva dintre ei au aparate auditive performante, oferite de nişte medici din Elveţia în cadrul unui program. Totuși, majoritatea copiilor au aparate auditive primite o dată la cinci ani din partea statului. Dar acestea nu sunt foarte eficiente, uneori chiar având şi efecte adverse. Copiii pot avea dureri de cap din cauza lor şi, de cele mai multe ori, nici nu le poartă. La fel e şi cu o bună parte din materialul didactic, care de cele mai  multe ori este creat de pedagogi”, a mai adăugat profesoara.

Fiecare are în spate o poveste tristă de viață

Şcoala internat pentru copii cu deficienţe de auz din Cahul a devenit o a doua casă pentru cei 28 de copii, veniţi din toate colţurile ţării, iar fiecare din ei este cu povestea şi visul său.

Anatol, originar din satul Tigheci, raionul Cantemir, este în clasa a 6-a şi nu aude deloc, dar chiar şi aşa, se descurcă foarte bine la învăţătură. Deşi îi vine greu  să pronunţe, el citeşte curios un text necunoscut cu voce tare. Se visează fotbalist, dar, totodată, oftează şi spune că cel mai probabil se va face bucătar.

Elena şi Marina sunt în clasa a 7-a. Ambele povestesc că au încercat să înveţe într-o şcoala obişnuită, dar le venea foarte greu deoarece profesorii nu aveau mereu timp să le acorde atenţia de care aveau nevoie şi au renunţat. Aici, la şcoala pentru copii cu deficienţe de auz, au învăţat să pronunţe fraze întregi şi să comunice cu lumea din jur.

Toţi copiii sunt implicaţi şi în activităţi extraşcolare. Ei cântă, dansează, practică sportul şi fac diverse lucrări manuale. Munca depusă de-a lungul anilor de profesoara de dans, Tatiana Prihlenco, a dat roade. Atunci când dansează aceşti copii, nu-ți dai seama că ar avea probleme de auz. Au participat mai mulţi ani la rând la festivalul naţional al colectivelor coregrafice a şcolilor speciale pentru copii surzi şi hipoacuzici din Moldova, ocupând mereu locuri de frunte.

Potrivit datelor oficiale, în Republica Moldova sunt înregistrate în jur de 5.000 de persoane cu deficienţe de auz.