Colaborare între frați, Cantemir –Vaslui, pentru cinstirea eroilor neamului

Odată cu sărbătorirea Înălțării Domnului Isus Hristos, întreaga suflare românească a marcat şi Ziua Naţională a Eroilor.

Indisolubil legată de aceste două evenimente este şi implementarea Proiectului de execuţie „Reabilitarea drumului de acces către Cimitirul de Onoare din satul Stoianovca, raionul Cantemir” .

După cum ne-a comunicat Ion Domenco, specialist pentru relaţiile cu publicul în cadrul Consiliului Raional Cantemir, despre această temă s-a discutat cu lux de amănunte în cadrul unei vizite întreprinse în această unitate teritorial-administrativă din Republica Moldova de către o delegaţie din România, în frunte cu Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui.

Sursa citată a specificat că, în timpul unei întrevederi avute cu administraţia raionului Cantemir, Dumitru Buzatu a reiterat disponibilitatea părţii române de a întreprinde paşi concreţi în vederea realizării aici a unor proiecte.

Preşedintele raionului Cantemir, Andrei Ciobanu, a mulţumit vasluienilor pentru implicarea în implementarea acestui proiect de importanţă deosebită, care este un gest de cinstire a memoriei ostaşilor români căzui în luptele din iunie-iulie 1941 pentru capul de pod Ţiganca, osemintele cărora sunt înhumate în Cimitirul de Onoare, inaugurat la 1 iunie  2006 de către Asociaţia Naţională Cultul Eroilor din România.

Andrei Ciobanu le-a dat asigurări oaspeţilor că, în contextul Înţelegerii de Cooperare între judeţul Vaslui şi raionul Cantemir, partea moldovenească îşi va aduce contribuţia la implementarea cât mai grabnică a proiectului, cu un cost total de circa patru milioane de lei.

În continuare, participanţii la întâlnire s-au deplasat la faţa locului, unde au concretizat activităţile ce urmează a fi desfăşurate la Cimitirul de Onoare al Eroilor Români din localitatea Stoianovca, raionul Cantemir.

Ion CIUMEICĂ