Italienii îi învaţă pe moldoveni să coacă pâine

Cursul de formare profesională pentru brutari şi patiseri, desfăşurat de Agenţia de Dezvoltare Regională Sud, cu suportul partenerilor italieni, în cadrul proiectului „NON SOLO PANE”, a fost finalizat, se menţioneaază într-un comunicat de presă.  Absolvenţii cursului au susţinut un test de evaluare, în cadrul căruia au trebuit să-şi pună în practică cunoştinţele acumulate şi să coacă de sine stătător pâine, pizza şi alte produse de patiserie fabricate după rețeta italiană. Pe final, cursanţii au primit certificate de calificare profesională, care le-au fost înmânate de către Valeria Biagiotti, ambasadoarea Italiei în Republica Moldova.

Cu ocazia finalizării primului curs de formare profesională pentru brutari şi patiseri, Agenţia de Dezvoltare Regională Sud, în cooperare cu Miinisterul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului şi cu partenerii săi din Provincia Novara, Italia, au desfăşurat un eveniment festiv la Cimişlia.

La festivitatea de încheiere a cursului au participat Excelenţa Sa, Valeria Biagiotti, ambasadoarea Italiei în Republica Moldova, Dorin Andros, secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Maria Culeşov, directoarea Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud, Gheorghe Netedu, vicepreședinte al raionului Cimişlia, Claudio Li Calzi, director al companiei „Green Projects” SRL, finanţatorul cursurilor.

În prima parte a zilei, cursanţii au susţinut proba practică a examenului, în care au copt produse după noua tehnologie italiană, pe care au însuşit-o pe parcursul a trei săptămâni.

Ulterior, în cadrul ceremoniei oficiale, participanţii la curs au relatat tuturor celor prezenţi despre ce au învăţat, cu ce şi-au îmbunătăţit cunoştinţele şi, la modul practic, cum le va fi de folos experienţa acumulată.

Ambasadoarea Valeria Biagiotti s-a arătat bucuroasă de succesele tinerilor, dar şi de iniţiativa conaţionalilor săi: „Sunt foarte mulţumită să văd un exemplu concret de colaborare între instituţiile italiene şi cele moldoveneştii, precum şi de realizare a unei sinergii dintre sectorul public şi cel privat în scopul valorificării potenţialului social-economic al Regiunii de Dezvoltare Sud şi al impulsionării dezvoltării acesteia, precum şi a Republicii Moldova în general. Le urez succese tuturor celor care au finalizat cursul şi sper că ei vor putea aduce o contribuţie importantă pentru prosperarea regiunii şi a ţării lor”.

Dorin Andros, secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, le-a mulţumit partenerilor de dezvoltare din Italia pentru suportul acordat Republicii Moldova în dezvoltarea capacităţilor.

„Este bine că se investeşte în capitalul uman al ţării noastre, pentru că forţa de muncă trebuie păstrată acasă. Dar şi mai mult contează ca această forţă de muncă să fie una calificată. Sper ca aceste angajamente ale partenerilor noştri italieni de a instrui tinerii şi antreprenorii să fie de bun augur şi de lungă durată, cu posibilitatea de a extinde proiectul şi în celelalte regiuni ale ţării”, a menţionat  Dorin Andros.

În numele Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud, dar şi al său personal, Maria Culeşov i-a felicitat pe proaspeţii brutari şi patiseri care au absolvit cursul de calificare profesională: „Vă doresc din suflet să aveţi succese cât mai mari în continuare – fie că veţi aplica pentru un nou loc de muncă, ori veţi dori să vă extindeţi afacerea sau să iniţiaţi un business în domeniul respectiv”.

Totodată, şefa ADR Sud a adresat un mesaj de gratitudine partenerilor din Italia, precum şi tuturor celor care au susţinut acest proiect şi au contribuit la buna organizare şi desfăşurare a instruirilor, reuşindu-se astfel crearea unui cadru de formare profesională şi de susţinere a agenţilor economici din Regiunea de Dezvoltare Sud, care activează în domeniul panificaţiei şi patiseriei.

La final, cursanţilor le-au fost înmânate certificate de calificare, aprobate de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării din  Republica Moldova.

Evenimentul a culminat cu o degustare a produselor fabricate de cursanţi.

Cursul de instruire a avut loc în cadrul proiectului „NON SOLO PANE”, realizat de ADR Sud în parteneriat cu antreprenorul italian Albino Irali şi compania „Green Projects” SRL.

Scopul proiectului „NON SOLO PANE” este de a spori competitivitatea economică a Regiunii de Dezvoltare Sud prin consolidarea capacităţilor antreprenoriale şi profesionale în domeniul prelucrării şi fabricării produselor făinoase.

Ion CIUMEICĂ