Consiliul Raional Leova a examinat, într-o şedinţă extraordinară, chestiuni vitale

Consiliului Raional Leova s-a întrunit, recent, într-o ședință extraordinară.

Toate chestiunile examinate au o importanță majoră pentru raion, dar câteva dintre  ele sunt esențiale.

Este vorba, spre exemplu, de organizarea odihnei de vară a copiilor și adolescenților în sezonul estival din anul curent. În acest scop au fost schiţate o serie de măsuri ce urmează a fi întreprinse, pentru ca vacanţa de vară  a elevilor să fie organizată la cel mai înalt nivel.

De asemenea, consilierii au adoptat o decizie privind luarea în gestiune a drumurilor publice locale de interes raional.

Au fost aprobate contractul de locațiune pentru locuințele sociale din preajma Bisericii ortodoxe „Sfânta Cuvioasa Parascheva”, precum şi lista beneficiarilor de locuințe sociale.

Consiliul Raional Leova a examinat și alte chestiuni.

Ion MITITELU