Tinerii din sudul țării au învățat cum să fie cetățeni activi

La mijlocul lunii aprilie, circa 50 de tineri din regiunea de sud a țării (Cahul, Leova, Cantemir, Taraclia) au participat, timp de două zile, la un training vizând stimularea activismului civic, organizat de AO „Perspectiva”. Activitatea se înscrie în proiectul „Parteneriat pentru dezvoltarea tinerilor și consolidarea sectorului de tineret”, din cadrul Programului Cahul, Capitala Tineretului.

Trainingul s-a desfășurat în baza Programului „Active Citizens”, elaborat de British Council, care pune accentul pe dezvoltarea comportamentului și abilităților care promovează dialogul intercultural, pe crearea de relații între oameni, bazate pe oportunități egale, respect, diversitate și dezvoltarea comunităților și a activismului social.

„Lipsa implicării civice și a participării în localitățile din Republica Moldova este o problemă fundamentală de dezvoltare care trebuie abordată permanent și fără întârziere. De aceea, indiferența civică accentuează criza social-economică profundă atât din localitățile raionului Cahul, cât și din întreaga regiune de sud a țării. Prin acest trening, ne-am propus să oferim speranță și optimism, în mod special, tinerilor care încă mai cred că lucrurile se pot îmbunătăți în Moldova. În acest sens, acest seminar se concentrează pe creșterea activismului civic în localitate și a participării tinerilor din comunitățile rurale care provin din diverse medii sociale”, a menționat Natalia Babără, coordonatoarea proiectului „Parteneriat pentru dezvoltarea tinerilor și consolidarea sectorului de tineret” din cadrul programului Cahul, Capitala Tineretului.

„În cadrul organizației, avem tangențe nemijlocite cu promovarea și dezvoltarea spiritului civic în rândul tinerilor din orașul și raionul Cahul și, organizând aceste instruiri, am avut ca scop să-i instruim pe tineri cu noțiunea de cetățenie activă, care sunt componentele cetățeniei active. Pentru noi, este important ca ei să conștientizeze rolul lor ca cetățeni activi în luarea deciziilor la nivel local. Pentru că există un stereotip în societatea noastră, chipurile, eu sunt un om foarte mic și nu decid nimic. Este undeva Parlamentul, Primăria, ei hotărăsc, iar eu doar asist la deciziile pe care aceste instituții le adoptă. Nu este corectă această gândire. De aceea, noi avem drept scop să îi facem pe tineri să înțeleagă că vocea lor are valoare și ei pot influența deciziile la nivel local”, a conchis Alexandru Lebedev, președintele AO „Perspectiva”.

Sorina REMENTOVA