Campionul propriilor lupte

”Părinții m-au dat la Colegiul de Microelectronică și Tehnică de Calcul ca toată viața să lucrez la calculator, adică să am o muncă mai ușoară, dar eu le-am spus că nu îmi place să stau pe scaun, vreau să mă mișc”.  

Sergiu Socolov, un tânăr de 25 de ani din Chișinău, este antrenor de tenis. Are din copilărie o dizabilitate ce nu i-a lăsat prea multe perspective de a avea un job care să presupună efort fizic. Cu toate acestea, acum, după ani de antrenamente și insistențe, a ajuns să antreneze câteva echipe de copii în cadrul Centrului de creație „Artico” din Capitală.

„Aveam vreo trei ani când mama a observat că nu merg la fel ca ceilalți copii, cădeam des, eram trist și mă întrebam mereu de ce nu sunt ca toți”, povestește tânărul, care a fost diagnosticat cu o afecțiune ce îi limitează mișcările.
Treptat și-a acceptat starea fizică și chiar dacă se mișca mai greu decât semenii săi, participa la toate jocurile care se organizau în mahalaua sa, din suburbia Vatra a Chișinăului.
Datorită insistenței familiei, a frecventat școala din localitate și nu a mers la o instituție specializa-tă, pentru copii cu dizabilități, departe de casă. După absolvirea școlii, tot la insistența s-a înscris la Colegiul de Microelectronică și Tehnică de Calcul din Chișinău.

”Părinții m-au dat la acest colegiu ca toată viața să lucrez la calculator, să am o muncă mai ușoară, dar eu le-am spus că nu îmi place să stau pe scaun, vreau să mă mișc mai mult”, povestește Sergiu.

Viața lui a devenit alta când mama sa l-a înscris la secția de tenis a Comitetului Național Par-alimpic. Treptat a început a juca și tenis de câmp în scaunul cu rotile, dar și badminton.

Visând la o carieră sportivă, după ce a absolvit colegiul, s-a înscris la un master la Universitatea de Educație Fizică și Sport, urmând să obțină specialitatea de antrenor și profesor de educație fizică și sport.

Sergiu folosește scaunul cu rotile numai când joacă tenis de câmp sau badminton.

 

Datorită sportului și-a găsit un loc de muncă

Acum doi ani a participat la o școală de vară pentru copiii care își petreceau vacanța mare la „Artico”. Pentru că elevii au îndrăgit lecțiile lui de tenis, administrația i-a propus tocmai două joburi. Astfel, toată ziua Sergiu lucrează metodist la Centru, iar seara antrenează câteva echipe de copiii care vor să facă performanțe în tenisul de masă. Cei mai mici elevi ai săi încă nu merg la școală, iar cei mai mari sunt elevi în clase gimnaziale. Antrenamentele au loc de trei ori pe săptămână și durează două ore.

Își amintește cum a fost prima prima sa zi de lucru: „Mă temeam că elevii nu mă vor asculta și nu mă vor lua în serios, că părinții nu vor avea încredere ca eu să le antrenez copiii”.

Acum e fericit să știe că munca sa este apreciată, iar cei care se înscriu la secția pe care o conduce se „molipsesc” ireversibil de pasiunea pentru sport.

În ultimii ani, Sergiu Socolov a obținut mai multe trofee la competiții naționale și internaționale

 

„E un sport inteligent, care îți dezvoltă nu doar corpul, dar și mintea. Aici trebuie să calculezi fiecare mișcare, să știi cum și unde lovește mingea, să prevezi mișcările adversarului”, spune antrenorul.

Chiar dacă sunt obosiți după o zi de școală, copiii vin cu plăcere la lecțiile de tenis, iar unui fac adevărate sacrificii ca să ajungă la antrenamente. Valeria, o adolescentă de 11 ani, vine la secția de tenis dintr-o suburbie a capitalei. „Îmi place foarte mult acest gen de sport. Antrenorul e foarte bun și ne ajută să ne dezvoltăm”, spune Valeria.

Nikita a venit la școala de tenis după ce a încercat și alte genuri de sport: „Cred că la tenis nu voi renunța niciodată. Îmi place foarte mult”.

Pe lângă activitățile de la „Artico”, Sergiu găsește timp și pentru el – se antrenează de câteva ori pe săptămână la tenis de câmp și badminton. Visul lui cel mare este să ajungă la Jocurile par-alimpice la badminton și să devină antrenor pentru adulții care practică tenisul în scaunul cu rotile. Anume la acest gen de sport a reușit să obțină până acum mai multe medalii la competiții internaționale și naționale.

Sergiu recunoaște că nu ar fi ajuns la performanțe dacă ar fi fost dependent în totalitate de scaunul de rotile, pe care îl folosește doar atunci când joacă tenis de câmp. El crede că pur și simplu nu ar fi avut cum să ajungă la locul de muncă, deoarece orașul este total neadaptat la ne-voile persoanelor cu dizabilități.

Alături de echipa paralimpică a vizitat mai multe țări, unde s-a convins că Moldova mai are multe de recuperat până să aibă instituții și servicii accesibile pentru toți cetățenii, inclusiv pentru cei cu dizabilități fizice.

 

„Pentru societatea noastră angajarea persoanelor cu dizabilități este un examen al felului în care ne îndeplinim angajamentul de a susține incluziunea socială a acestei categorii de persoane. Pentru ca mai multe persoane să aibă șansa de a munci este necesară adaptarea spațiului de muncă, crearea condițiilor pentru ca persoana să se poată mișca liber, să se deplaseze. Impedimen-te există și în domeniul educațional, deși țara noastră a realizat reforme importante în domeniul incluziunii școlare a copiilor cu dizabilități. Prin niște proiecte sporadice au fost dezvoltate câteva centre vocaționale care nu fac față tuturor cerințelor pentru orientarea profesională a tinerilor. Un alt impediment este că toate școlile de meserii și colegiile nu sunt adaptate și nu asigură condiții de accesibilitate. De asemenea, nu avem materiale didactice adaptate și echipament asistiv pe care le-ar utiliza tinerii în procesul de învățare. La aceasta se adaugă și accesibilitatea din mediul înconjurător, pentru că trebuie să ne gândim cum ajunge persoana la serviciu în fiecare zi.

În țară există peste 184 mii de persoane cu dizabilități. Dintre acestea, circa 30 de mii ar putea fi încadrate în câmpul muncii. Evident că cifra asta poate fi mărită prin asigurarea condițiilor de ac-cesibilitate, prin informarea largă a persoanelor cu dizabilități. Multe persoane și familiile acestora consideră că o dată cu încadrarea în câmpul muncii își pierd prestațiile sociale, ceea ce nu este adevărat. Acestea se mențin și după angajare și persoana ridică și salariu, și pensie. Totodată, este important ca părinții să motiveze tinerii și copiii cu dizabilități să învețe și să se încadreze în câm-pul muncii. Deoarece uneori și familiilor le este frică să expună copiii unor lucuri din exterior pe care ei le consideră riscante”.

Galina Climov
Director executiv al Alianței Organizațiilor pentru persoanele cu Dizabilități (AOPD)

Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități obligă întreprinderile care au mai mult de 20 de angajați să rezerveze 5% din locurile de muncă pentru persoanele cu dizabilități. La sfârșitul anului 2016 Inspecția de Stat a Muncii a efectuat un control și a constatat că nu toți agenții economici respectă această prevedere. Inspectorii au vizitat 1108 întreprinderi. Din ele, la 126 de întreprinderi au fost rezervate 404 locuri de muncă. La 140 de întreprinderi activează 358 persoane cu dizabilităţi. Numai la 79 de întreprinderi există registrul de evidenţă a cererilor de angajare a persoanelor cu dizabilităţi.

Text, foto, video: Agenția New Project Media