Guvernul a revăzut termenele de implementare a acţiunilor din Acordul de Asociere

Guvernul a aprobat, miercuri, modificări şi completări în Planul naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană în perioada 2014-2016, transmite IPN.

_D_16298

„Urmare a implementării acestor acţiuni, Republica Moldova va avansa considerabil pe calea îndeplinirii condiţiilor pe care le presupune trecerea la etapa finală a procesului de integrare europeană”, a declarat ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Natalia Gherman.

Planul include 430 de acţiuni. Printre priorităţi se numără modificarea Constituţiei, ajustarea Codului Penal la standardele internaţionale, elaborarea unor politici pentru consolidarea relaţiilor dintre cele două maluri ale Nistrului. Planul cuprinde şi măsuri care vizează ajustarea legislaţiei naţionale la standardele şi principiile europene.

În vederea realizării Acordului de Asociere şi a acţiunilor prevăzute de acesta, Moldova va beneficia de asistenţă din partea UE şi a partenerilor de dezvoltare, au precizat autorităţile.