Învățământul profesional tehnic va deveni mai atractiv

Ministerul Educației va continua și va amplifica reformele în domeniul învățământului profesional tehnic, aceste transformări fiind bazate pe rezultatele unui proces de cartografiere care a inclus majoritatea instituțiilor din sistem. Provocările și obiectivele reformelor în domeniu au constituit tema unui club de presă cu participarea conducerii Ministerului Educației.

stireeducatie

Potrivit ministrului Educației, Maia Sandu, principalele obiective ale reformei sunt sporirea atractivității pentru tinerii care vor să obțină o calificare pentru a se încadra rapid în piața muncii sau a se lansa, ulterior, în afaceri, creșterea relevanței studiilor și construirea unui sistem de asigurare a calității.

Ministrul Educației s-a referit și la procesul de cartografiere a 97 de instituții de învățământ profesional tehnic, cu un număr total de angajați de aproape 9 mii, unde învață peste 42 de mii elevi. Instituțiile au fost evaluate în baza următoarelor criterii: resursele umane, calitatea procesului educațional, baza tehnico-materială, colaborarea cu mediul economic și finanțarea activității instituției.

„Finanțarea și investițiile în domeniu au crescut, însă distribuirea resurselor financiare nu este tocmai eficientă,” a subliniat ministrul. „Infrastructura, de asemenea, este utilizată ineficient, iar rata angajării în câmpul muncii a absolvenților nu depășește 60%. Astfel, reformarea amplă a sistemului de învățământ profesional tehnic în Moldova este evidentă și inevitabilă”, a conchis Maia Sandu. Ministrul a menționat că, potrivit concluziilor cartografierii realizate, din cele 97 de instituții evaluate, 24 au fost calificate drept bune, 49 – medii, iar 24 – slabe. Conducerea celor din urmă urmează să prezinte Ministerului Educației, în cel mai scurt timp, un plan de redresare a situației.

La rândul său, viceministra Educației, Loretta Handrabura, a punctat principalii piloni pe care se bazează procesul de dezvoltare a învățământului profesional tehnic, și anume accesul, relevanța și calitatea.